Cagliari începe negocierile cu Reading pentru transferul lui George Pușcaș (26 de ani). Atacantul e văzut ca înlocuitorul lui João Pedro, vândut la Fenerbahçe.
George Pușcaș e atras ca un magnet de Serie B. Nu are decât o lună și jumătate de când s-a despărțit de Pisa și s-ar putea întoarce curând în Italia. Curtat deja de Bari, Genoa și Parma, atacantul de 26 de ani este tot mai aproape de un transfer la Cagliari. A plecat Răzvan Marin la Empoli, dar sarzii vor să aibă un alt român în sezonul viitor.
Cotidianul local L'Unione Sarda scrie despre interesul pentru Pușcaș, considerat favorit să-i ia locul în ofensivă lui João Pedro. Italo-brazilianul a fost vândut la Fenerbahçe cu 6,5 milioane de euro.
Cagliari negociază cu Reading pentru transferul lui Pușcaș
„Prețul de 4 milioane de euro cerut de englezi nu pare inaccesibil. Mutarea se poate realiza, dacă negocierile vor ajunge la un numitor comun", notează aceeași sursă.
Pușcaș și-a reluat pregătirile cu echipa din Championship de aproape o săptămână, dar nu a fost folosit deloc de managerul Paul Ince în amicalul cu West Ham.
Fiind unul dintre jucătorii cu un salariu mare, dar și cel mai scump transfer din istoria lui Reading, clubul ar vrea să scape de el pentru a mai relaxa presiunea pe buget și a diminua amenințarea unei depunctări.
George Pușcaș, tur slab la Reading
În sezonul trecut, „tricolorul” a fost împrumutat în retur la Pisa, pentru care a marcat 8 goluri în 22 de meciuri în Serie B, jucând în finala barajului de promovare, pierdută cu Monza, după ce făcuse un tur foarte slab în Championship, cu un gol și un assist în 25 de partide.
George mai are contract până în iunie 2024 și e cotat la 3,5 milioane pe Transfermarkt.
{{text}}