Fotbal   •   Liga 1   •   FCU Craiova

Mititelu, avertisment pentru Croitoru: „Am ajuns la o înțelegere, sper să se țină de cuvânt. Îl mai iert o dată sau de două ori”

FOTO: Facebook @FCUniversitateaOFFICIAL

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 19 iulie 2022

Adrian Mititelu (56 de ani), finanțatorul celor de la FCU Craiova, i-a cerut lui Marius Croitoru (41 de ani) să își tempereze ieșirile din timpul meciurilor. 

Marius Croitoru deține recordul de avertismente în ultimele două sezoane din Liga 1. Noul antrenor al lui FCU Craiova a fost eliminat de Iulian Călin și în prima rundă a actualei stagiuni, în eșecul 1-2 cu Farul. Adrian Mititelu apreciază dăruirea tehnicianului, dar îi transmite și un avertisment.

Adrian Mititelu, avertisment pentru Marius Croitoru

„Îmi place de Croitoru. Am ajuns la o înțelegere cu el să evite astfel de momente. Sper să se țină de cuvânt. Îl mai iert o dată sau de două ori, dar nu mai mult.


El are spirit de oltean, îmi place. Se mulează pe felul nostru de a fi. Dar, pe lângă faptul că nu dau bine la public, aceste manifestări pot avea și un efect pozitiv asupra echipei”, a spus Adrian Mititelu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Mititelu: „FCSB și CFR nu au niciun atu în fața noastră”

FCU Craiova are un program infernal în următoarea perioadă, meciuri cu CFR Cluj, FCSB și CS Universitatea Craiova, primele trei clasate din sezonul trecut. Mititelu crede că echipa lui poate lupta de la egal la egal cu oricine.

Avem o echipă foarte bună și anul ăsta vom pierde foarte rar și greu. Am mare încredere în echipa asta, vom face o figură bună. Sper să iau 6 puncte din următoarele două etape, cred că putem să le batem pe amândouă. CFR și FCSB nu au vreun atu în fața noastră, doar poate că au o experiență mai mare

- Adrian Mititelu, finanțator FCU Craiova


VIDEO Care sunt obiectivele lui Adrian Mititelu: „Titlul e departe, sunt foarte multe echipe puternice”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.