International   •   Campionate   •   GERMANIA

Veste bună! Atacantul Herthei a fost operat de cancer și poate relua antrenamentele în două săptămâni!

Marco Richter, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 21 iulie 2022

Marco Richter, atacantul în vârstă de 24 de ani al Herthei, a scăpat de tumoarea malignă și nu mai are nevoie de chimioterapie.

În urmă cu nici două săptămâni, Marco Richter se pregătea de cantonament, la Hertha Berlin. Atacantul în vârstă de 24 de ani s-a plâns de dureri la testicule și a fost supus unui examen urologic. A ieșit ceea ce nu dorea. O tumoare malignă. Cancer. 

Fredi Bobic: „Suntem foarte fericiți" 

Șansa lui, au spus medicii, maladia a fost depistată într-o fază incipientă. Zilele trecute, i s-a îndepărtat tumoarea într-o intervenție chirurgicală și, o altă veste bună, nu mai trebuie să facă tratament. Fără chimioterapie. Și ar putea relua pregătirea mai repede decât s-ar fi așteptat colegii și antrenorii. 


„Suntem foarte fericiți. După operație, Marco va avea tot timpul de care nevoie pentru recuperare. Îl așteptăm din nou la antrenamente în două, trei săptămâni", a spus Fredi Bobic, directorul sportiv al clubului alb-albastru. 

Sebastien Haller, tumoare! 

Pe 18 iulie, Borussia a anunțat că noul său vârf, ivorianul Sébastien Haller (28 de ani), a părăsit cantonamentul din Elveția. I s-a depistat o tumoare testiculară și s-a întors imediat la Dortmund, pentru a fi consultat la o clinică de specialitate. 

Tot în Bundesliga, Timo Baumgartl, 26 de ani, fundașul central al lui Union tocmai a terminat ședințele de chimioterapie. A fost diagnosticat cu cancer testicular. Luna viitoare, ar putea fi văzut din nou la centrul sportiv al clubului berlinez. 


17 goluriși 14 pase decisive are Marco Richter în 126 de meciuri jucate în Bundesliga, la Augsburg și Hertha

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.