Conference League

FCSB a schimbat sistemul de joc în Conference League, la debutul lui Tamm

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 21 iulie 2022

Pentru meciul cu Saburtalo Tbilisi (Georgia, locul 5), din turul 2 preliminar al Conference League, FCSB a aliniat la start o formulă schimbată față de prima partidă din acest sezon, 1-1 cu U Cluj.

  • Meciul e televizat de Digi Sport 1 și Prima Sport 1
  • Returul de la București este programat joi, 28 iulie, de la ora 20:30
  • Dacă trece de Saburtalo, FCSB va da peste cel mai probabil de Dunajska Streda (Slovacia), după ce aceștia s-au impus în deplasarea de la Vikingur (Insulele Feroe), scor 2-0 în prima manșă. Roș-albaștrii ar juca primul meci în deplasare
  • CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes, Vllaznia - CS Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljubljana sunt celelalte meciuri de azi ale românilor, în turul 2 preliminar Conference League, toate live pe GSP.ro

La debutul în preliminariile Conference League, FCSB a schimbat sistemul de joc. Astfel, formația roș-albastră a renunțat la 4-3-3, și a început meciul de azi în modulul 4-2-3-1.

Față de meciul cu U Cluj, de la FCSB au ieșit: Crețu, Fl. Coman și Șerban. Au intrat Tamm, Ovidiu Popescu și Șut.

Florin Tănase vârf, Tamm la debut

O altă modificare față de meciul cu U Cluj a fost avansarea lui Florin Tănase ca vârf împins, după ce în Liga 1 a jucat ca inter.

Ar putea fi ultimul meci pentru căpitanul roș-albaștrilor. FCSB se află în negocieri avansate cu chinezii de la Shanghai Port, iar Tănase a pornit deja procedurile pentru obținerea vizei.

În primul „11” și-a făcut apariția și fundașul central Joonas Tamm. Estonianul de 30 de ani nu a jucat cu U Cluj, iar acum se află la debutul pentru formația roș-albastră.

Saburtalo - FCSB, echipele de start:

Saburtalo (4-2-3-1): 
Megrelishvili - Goholeishvili, Chaduneli, Kakubava Jinjolava - S. Nonikashvili, Kardava - Tabatadze, L. Nonikashvili, Guliashvili - Siharulidze 
Rezerve: Kurdadze, Mamatsashvili, Goshteliani, Mamageishvili, Geguchadze, O. Mamageishvili, Da Fonseca, Kokosadze, Mioc 
Antrenor: Lasha Nozadze 

FCSB (4-2-3-1): 
Târnovanu - Haruț, Dawa, Tamm, Ov. Popescu - Șut, Edjouma - Cordea, Olaru, Oct. Popescu - Fl. Tănase 
Rezerve: Vlad, Fl. Coman, Stoica, Lixandru, Achim, Oaidă, Pantea, Bouhenna, Musi, Mamut
Antrenor: Anton Petrea

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.