Părintele fotbalului românesc

Octav Luchide a fondat grupări, a prins Jocuri Olimpice, a născut federații și campionate, a dus echipa națională în Uruguay, la primul ”Mundial”. Filatelist de seamă, traducător de librete pentru Opera Română

Traian Lalescu, marele matematician, școlit la Paris, aflase că-n București există o mână de elevi topiți după sport.

Foot-ball-ul era, încă, în perioada de început, dar cel mai destoinic dintre ei, Octav Luchide, practica, deja, rugby-ul, bun la atletism, deși avea doar 15 ani. Copilul poseda o minte sclipitoare: colecționa timbre și putea să-ți vorbească, minute bune, despre faimoasele "Cap de Bour".

L-a luat sub aripa sa și, dimpreună cu alți nebuni frumoși, au fondat clubul Sportul Studențesc. Scria frumos și era un tip organizat, Luchide a fost ales primul secretar.

În 1919, pe vremea când era înrolat în armată, avea să participe la Olimpiada Sportivă Școlară de la Paris. Deoarece boxul ducea lipsă de oameni pricepuți la arbitraj, Octav a învățat, în șase luni, regulamentul, devenind un tip extrem de respectat în ring.

Fotbalul și Opera

La Paris revenea în 1924, ca participant la Jocurile Olimpice de acolo, cu naționala de rugby, unde se găsea rezervă. A terminat Dreptul la București și se povestește că în Aulă, atunci când a fost întrebat încotro o va coti, a răspuns din prima: "Către fotbal!", uimind asistența. 1924 îl găsește membru al districtului acestui sport pe București, apoi e secretar general al Federației Române de Fotbal.

În paralel, e secretar al Operei Române. Istoria reține faptul că a tradus libretele a 13 opere cunoscute, printre care "Traviata", "Trubadurul" ori "Nevestele vesele din Windsor".

Aude de frații Vâlcov, așa că pleacă să-l înregimenteze, la Sportul, pe Colea, dar nu reușește, acesta mergând spre Venus. E mandatat să ducă naționala României peste Atlantic, la primul Campionat Mondal din istorie. Cu ce bani?

Decide ca până la Genova să se meargă cu clasa a doua și, din leii economisiți, să se cumpere - unii zic că pe credit - costume demne de întâiul turneu cu o astfel de anvergură. "De toată afacerea s-a ocupat Octav Luchide, dar în cel mai mare secret. Așa era el, nu admitea eșecuri!", spuneau cei care l-au cunoscut.

"Haina nu face pe om, dar o echipă de fotbal în haine frumoase e o adevărată echipă. Pe toate le știa grecu'!" (n.a. porecla lui Luchide), scria Rudy Wetzer în al său jurnal. E îngrijorat de forma slabă a "Calului" Dobay, merge să vorbească, personal, cu el, intră în biroul patronului Societății "Astra Română", cerându-i acestuia dezlegare pentru "Loți" Raffinksy și "Ciogli" Vogl, angajați acolo cu simbrie, primind permisiunea acestuia de a-i duce în Uruguay.

Părintele campionatului divizionar

Dar cea mai importantă realizare a sa rămâne "unirea" fotbalului românesc. "Avem campionate regionale, de unde știm care e cea mai bună echipă din țară?", era auzit. Așa că pe 11 septembrie "taie panglica" primului sistem divizionar din istoria noastră, câștigat, finalmente, de Ripensia.

Regimul antonescian îl înlătură, în 1942. E război, stă departe de sport, practică doar Dreptul. Când sosește pacea, se ocupă de educația fizică la Ministerul Învățământului, apoi, din 1962, e membru în Biroul federal și consilier FRF. La 73 de ani face cerere să se retragă. A obosit, picioarele-l dor. Deceda în ianuarie 1979. Peste doar o lună ar fi adunat 78 de ierni.

Cred că Octav Luchide s-ar fi putut descurca în orice sport. Cunoștea regulamente, cunoștea oameni. Gândea organizat, mereu cu doi pași înaintea tuturor

Gheorghe Popescu I