Lazio încearcă să-l aducă pe Marcelo (34 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de Real Madrid.
Fundașul brazilian ar putea fi coleg din campionatul viitor cu Ștefan Radu (35 de ani), care și-a anunțat retragerea de la Lazio la finalul sezonului 2022-2023.
Lazio îl vrea pe Marcelo
După ce rivala AS Roma l-a adus pe Paulo Dybala de la Juventus, răspunsul lazialilor ar putea veni imediat.
3 milioane de euroeste valoarea lui Marcelo, conform transfermarkt.com
Conform Gazzetta dello Sport, Marcelo se află pe lista lui Lazio, care tocmai ce și-a încheiat contractul cu Real Madrid după 16 sezoane petrecute pe „Santiago Bernabeu”. De asemenea, „biancocelestii” îl doresc și pe Dries Mertens (35 de ani), fostul jucător al lui Napoli.
Marcelo și Mertens, adversari în sferturile Ligii Campionilor (2017), în meciul Real Madrid-Napoli/ Foto: Imago ImagesBelgianul se află în discuții cu echipa din capitala Italiei de câteva săptămâni și sunt șanse mari ca cele două părți să ajungă la un accord, datorită relației excelente pe care fotbalistul o are cu antrenorul Maurizio Sarri. Potrivit sursei menționate anterior, conducerea lazialilor ar fi luat deja legătura cu agenții ambilor jucători.
4 milioane de euroeste cota de piață a lui Dries Mertens, conform transfermarkt.com
Marcelo ar fi în căutarea unei înțelegeri până în 2025, cu un salariu de aproximativ 2,5 milioane de euro pe sezon, ceea ce ar însemna o investiție importantă pentru romani. În aceste condiții, clubul italian ar dori garanții privind condiția fizică a jucătorului, înainte de a semna cu acesta.
Marcelo, legendă la Real Madrid
Marcelo a câștigat 25 de trofee cu Real Madrid și este cel mai titrat jucător din istoria clubului. Legendarul Gento este al doilea, cu 24 de trofee.
Fundașul a sosit la Madrid în 2007, de la Fluminense. Brazilianul a bifat nu mai puțin de 546 de meciuri în tricoul „albilor”, marcând de 38 de ori în toate competițiile.
{{text}}