Liga 1

„Fără fumat și înjurat la mine-n curte!” » Titularul de la FCSB scos din lot de Gigi Becali

FOTO: Imago

Articol de Iulian Cuibar  —  sâmbătă, 23 iulie 2022

 Valentin Crețu (33 de ani) a fost scos din lotul celor de la FCSB după ce Gigi a aflat că fundașul lateral mai scapă câte-o înjurătură

Cu Radunovic accidentat, Becali l-a titularizat pe Sorin Șerban ca fundaș stânga în prima etapă din campionat, cu U Cluj. Șerban a jucat slab în partida încheiată cu scorul 1-1 și a fost scos din echipă. 

Apoi, în preliminariile Conference League, Petrea a improvizat pe partea stângă a apărării. l-a folosit acolo pe Ovidiu Popescu în eșecul cu Saburtalo (0-1), iar prestația lui a fost foarte slabă. 

Popescu a fost achiziționat de la Poli Timișoara ca mijlocaș central, după ce a fost mutat des de pe o poziție pe alta: fundaș dreapta, stoper, fundaș stânga, extremă. Gigi a trecut și pe partea cealaltă a apărării. L-a criticat agresiv pe Haruț, fundașul dreapta din Georgia: 

„Eu nu știu ce este Haruț. El zice că e fundaș. Păi, dacă ești fundaș, atacă adversarul! El făcea pași în spate și-l lăsa pe Dawa să iasă din centru în dreapta ca să intervină! Bine, eu sunt nebun, i-am dat 15.000 de euro pe lună lui Haruț, un copil, doar ca să-l conving să vină de la Botoșani!".

Gigi Becali l-a scos din lot pe Vali Crețu

Pe celălalt fundaș dreapta, Crețu, Gigi l-a scos din lot fiindcă oameni din staff i-au povestit că acesta înjură pe teren în timpul antrenamentelor: 

„L-am sunat pe Crețu și i-am spus: «Știi ce înseamnă cantonamentul în care vă antrenați? E curtea mea și eu nu accept fumatul și înjurăturile la mine în curte! Dacă nu poți să înțelegi asta, la revedere!». 

El zice că «în aia a mea» nu e înjurătură. Ba da, e înjurătură! A zis «Da, nea Gigi, te rog să mă ierți, nu se va mai întâmpla!»", a spus Gigi Becali la Pro Arena.

Mihai Stoica îl avertizase pe Crețu în două rânduri

În vara lui 2021, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, nu a tolerat ieșirea lui Crețu, cel care a criticat public metodele fostului antrenor Dinu Todoran, cu care s-a aflat în conflict.

„Vali Creţu a făcut nişte declaraţii care nu-şi aveau locul. Va fi amendat. Nu e normal să vorbească el despre cei care au antrenat echipa, nu e fair-play, nu era treaba lui. A mai făcut o greşeală mare, a vorbit cu jurnaliştii şi a divulgat chestii din vestiar.  Nu se vor lua măsuri extreme, dar va plăti. Nu e la prima abatere. Câteodată sare calul, deşi nu facem gimnastică şi nici echitaţie”, a afirmat MM Stoica, la acea vreme. 

După doar o lună, MM s-a luat din nou după el. rețu declarase că a forțat obținerea unui penalty în meciul cu FCU Craiova, 1-0.

„De fiecare dată când vorbește, trebuie să corecteze ce a spus anterior. Ăsta-i Vali Crețu! La un moment dat, când vorbeam despre vâna jucătorilor la un antrenament, a recunoscut și el că vână are, dar «Păcat că n-am și minte». El știe cum e.

După joc, am intrat în vestiar și i-am spus să fie atent la ce declară. «Păi, deja am declarat», mi-a răspuns. «Ce ai declarat, mă?!» Când am auzit, mi s-a făcut rău!”, a declarat MM.

„Am simțit că pot obține penalty, am fost puțin mai smecher. I-am luat fața, iar el a venit tare în mine. M-a lovit în genunchi, apoi am căzut. Trebuie să fii un pic șmecher și să obții ce trebuie”, spusese Crețu atunci.

VIDEO Totul despre Rapid - FCSB

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.