Imediat după FC Voluntari - FC Botoșani 0-1, Liviu Ciobotariu, tehnicianul ilfovenilor, le-a transmis un mesaj categoric jucătorilor săi, pe care îi atenționează că ar trebui să dea cât mai repede uitării rezultatele din sezonul trecut.
„Obiectivul nostru este acela de a ne menține în prima ligă, realist vorbind. Nu putem trăi din amintiri, nu se va da nimeni la o parte în fața noastră. Nu ne va așterne nimeni un covor roșu cu petale de flori, nimeni nu ne va spune: «Voi sunteți FC Voluntari, ați terminat pe locul 4 și ați jucat finala Cupei, ne dăm la o parte». Nu vrem să avem emoții cu barajul, vrem să terminăm pe un loc liniștitor. Dacă se poate să repetăm performanța de anul trecut, ar fi bine, dar trebuie să rămânem realiști”, a spus Liviu Ciobotariu, la Digi Sport.
„Am sesizat o nemulțumire în discurul lui”, a comentat Gabi Balint, aflat în studioul emisiunii „Fotbal Club”. Antrenorul iflovenilor ar fi fost deranjat de faptul că ilfovenii n-au reușit să-l convingă pe Gabi Tamaș să continue la FC Voluntari, mai ales că tehnicianul îl considera un jucător exponențial pentru planurile sale.
După play-off, FC Voluntari își propune evitarea retrogradării
Cu Liviu Ciobotariu pe bancă, ilfovenii s-au transformat, iar trupa Voluntariului a surprins pe toată lumea! A prins primele șase echipe pentru prima dată în istoria clubului și nu a făcut deloc act de prezență în play-off-ul trecut al Ligii 1. A încurcat FCSB-ul în bătălia cu CFR și a trimis titlul în Gruia.
Ciobotariu a rămas la Voluntari, chiar dacă i-a plecat liderul, experimentatul Gabi Tamaș. În noul sezon, obiectivul trasat de conducerea clubului e salvarea de la retrogradare, așa cum a fost de când lumea în Ilfov.
{{text}}