Liga 1

Rapid, văzută drept favorită în meciul cu FCSB: „Are prima șansă în derby”

Rapid - FCSB/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 24 iulie 2022

Ciprian Marica (36 de ani) a analizat derby-ul etapei #2 din Liga 1, Rapid - FCSB.

  • Rapid - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1

Fostul atacant o critică pe FCSB și consideră că Rapid este favorită în meciul care se va juca pe Giulești.

Ciprian Marica: „Rapid are prima șansă în derby-ul cu FCSB”

„Pentru FCSB, derby-ul cu Rapid este deja ca o veritabilă finală. Până acum, cei de la FCSB au făcut meciuri foarte slabe. Sunt resemnați acești jucători, sunt supărați, ce au? Ce îi deranjează pe ei? Chiar nu înțeleg! FCSB nu arată ca o echipă din ce am văzut, așa că Rapid are prima șansă în derby.

Pentru Adrian Mutu ar fi o lovitură fantastică să o bată pe FCSB. De cealaltă parte, îl știu bine pe domnul Gigi Becali. Ar fi ca o ofensă ca el să fie bătut de Șucu, la primul derby dintre cei doi”, a declarat Ciprian Marica, potrivit ProSport.

Petrea: „Nu menajăm, dăm minute altora pentru a avea ritm”

Toni Petrea a confirmat că mai mulți titulari din meciul cu Saburtalo (0-1) nu vor intra cu Rapid.

„Încă nu suntem 100% puși la punct cu pregătirea fizică. Nu e vorba de a menaja, trebuie să dăm minute și altor jucători, pentru a avea ritm. Din punctul meu de vedere nu e un meci oarecare, e un derby. Nu ne vom menaja, indiferent de cine va intra pe teren”, a spus Petrea la conferința de presă premergătoare meciului cu Rapid.

>

Citește și alte știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.