Una caldă şi alta rece sînt veştile pentru Victor Piţurcă care vin din Franţa. Dacă Marius Niculae şi-a revenit şi a reuşit ambele pase decisive la golurile cu care Auxerre a învins-o aseară pe Valenciennes (2-0), Tamaş s-a lovit din nou. A ieşit accidentat în repriza secundă şi prezenţa la Euro e pusă în mare pericol , devenind după Chivu al doilea stoper cu probleme.
Abia reintrase etapa trecută, în deplasarea de la Paris. Tamaş stătuse o lună pe tuşă, din cauza unei fracturi la degetul mic al piciorului stîng, cu care s-a ales la amicalul contra Rusiei. A jucat 90 de minute. Iar aseară a fost iarăşi titular la Auxerre. Meciul s-a terminat însă pentru el după pauză. În minutul 52, Gabi şi-a răsucit genunchiul drept şi s-a prăbuşit pe gazon. Nici n-a mai continuat jocul, fiind imediat schimbat cu Mignot. “Ai, ai, ai! Entorsă gravă”, a dat verdictul agenţia “Football365”. Este posibil să-i fi fost afectate ligamentele încrucişate sau meniscul. El va face astăzi o rezonanţă magnetică, în urma căreia va şti cît va trebui să absenteze. Pînă la comunicarea listei oficiale de 23 pentru Euro, selecţionerul Piţurcă mai are la dispoziţie 24 de zile.
International • Stranieri • FRANŢA » AUXERRE - VALENCIENNES 2-0
Iar s-a rupt Tamaş!
Articol de Daniel Scorpie — duminică, 04 mai 2008
Abia reintrat după fractura de metatarsian, fundaşul român a suferit o entorsă la genunchi şi riscă să rateze Euro.
{{text}}