FCU Craiova s-a impus cu 3-1 în fața campioanei CFR Cluj, la capătul unui meci excelent făcut de formația lui Marius Croitoru. Adrian Mititelu jr, fiul patronului oltenilor, nu și-a ascuns fericirea după rezultatul mare reușit de formația sa.
Contra campioanei CFR, FCU Craiova a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de la revenirea în Liga 1. Oltenii i-au dominat categoric la toate capitolele pe elevii lui Dan Petrescu și s-au impus cu 3-1.
Adrian Mititelu jr a reacționat pe Facebook, spunând cum a reușit echipa sa să câștige în fața campioanei.
„Doar așa poți bate campioana….surclasând-o ! Lecție de fotbal”, a fost mesajul lui Adrian Mitirelu jr, alături de o poză în care acesta prezintă statistica meciului dintre FCU Craiova și CFR.
Doar asa poti bate campioana….surclasand-o ! Lectie de fotbal.
Publicată de Adrian Mititelu Jr. pe Duminică, 24 iulie 2022
Marius Croitoru, după FCU Craiova - CFR: „O victorie normală, nimic wow”
„Cred că am controlat de la un capăt la celălalt, așa cum s-a întâmplat și în partida de la Constanța. Am primit gol la prima intrare în careu a echipei adverse, dar am avut forța de a reveni. Pentru mine, este o victorie normală, nu e nimic wow.
Știu ce jucători am, este numai meritul lor. Am arătat că suntem o echipă puternică și ușor, ușor ne îndreptăm acolo unde ne este locul”, a declarat Croitoru după partidă.
{{text}}