U CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1. Paul Papp, marcatorul unicului gol al oaspeților, nu e mulțumit de modul în care oltenii s-au prezentat în duelul contra „Șepcilor Roșii”.
„Am fost modești în prima repriză, iar în a doua am jucat acceptabil. Am încercat să avem agresivitate, să avem motivație. Cred că e un rezultat echitabil. Suntem supărați, da! Normal că ne doream trei puncte, dar trebuie să fim realiști. Avem nevoie de timp, însă nu ne așteaptă nimeni”, a afirmat Paul Papp, la Orange Sport.
Paul Papp e cel care a readus-o pe Universitatea Craiova în meci. În minutul 64, la 0-1, experimentatul fundaș a reluat din careul mic, cu capul, în urma cornerului executat de Roguljic.
U Cluj și CS Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, în cel de-al treilea meci al zilei din Liga 1. „Șepcile Roșii” au avut o primă repriză entuziasmantă, dar oltenii s-au regrupat și au plecat de la Mediaș cu un punct. Citește AICI cronica partidei!
{{text}}