International   •   Campionate   •   ANGLIA

Halagian din Premier League » Comandantul Erik ten Hag impune o ordine draconică la Manchester United: ce măsuri drastice a luat

Erik ten Hag a exclus de la meciurile din turneul estival al lui Manchester United un jucător, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 25 iulie 2022

Erik ten Hag a exclus de la meciurile din turneul estival al lui Manchester United un jucător care întârziase de două ori la program. A introdus și reguli stricte privind nutriția și consumul de alcool.

S-a dus viața relaxată din perioada Ole Gunnar Solskjær și apoi cu Ralf Rangnick pe bancă pentru jucătorii lui Manchester United. 

Erik ten Hag, regulament dur la Manchester United. Rezultate bune în amicale

Venirea lui Erik ten Hag a schimbat multe lucruri și le-a impus o serie de reguli stricte, dovada disciplinei de fier introduse la echipă. Managerul olandez nu tolerează lipsa de punctualitate și cine greșește plătește.


Unul dintre elevii săi a întârziat de două ori la programul stabilit în turneul estival și a fost exclus de la un amical din Australia. Altfel, Manchester United se descurcă excelent în pregătiri, reușind trei victorii și un egal.

Erik ten Hag: „Am standarde înalte"

„Când nu e disciplină în afara gazonului, la fel se va întâmpla și pe teren. Sunt destul de sever, îi spun fiecăruia ce aștept de la el și am standarde înalte, pentru că joacă la United. Dacă vrem să avem rezultate, e nevoie să fim o echipă. Este vorba de organizare, cooperare și disciplină. Sunt satisfăcut însă de cum au răspuns jucătorii", a explicat tehnicianul.

Jucătorii lui Manchester United sunt cântăriți săptămânal


Jucătorii lui Manchester United nu au de ales și nu trebuie să iasă din cuvântul lui Ten Hag dacă nu vor să suporte sancțiuni sau amenzi. 

Pentru că nu doar cu punctualitatea e sever antrenorul. Are grijă și de regimul alimentar al echipei și de consumul de alcool în timpul competiției. „Condițiile de la baza Carrington sunt aproape de cele dintr-un restaurant de 5 stele Michelin, față de vechea cantină. Jucătorii trebuie să respecte dietele, iar bucătarii sunt încântați să le prepare masa", dezvăluie The Sun.

Vor fi cântăriți săptămânal și li se va stabili procentajul de țesut adipos din corp. Oricine întârzie la antrenamente sau la ședințe nu va mai fi primit. În plus, li s-a interzis consumul de alcool în toată săptămâna premergătoare unui meci.

Cred că e important să fim punctuali la întâlniri și la mese. Dacă întârzii, mi se pare normal să fii pedepsit. E bine că Ten Hag a impus regula asta, mie îmi place să ajung la timp

- Bruno Fernandes, mijlocaș Man. United

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.