Ovidiu Ioanițoaia, un veritabil reper în presa din România, a dezvăluit la ediția a doua a podcastului „Profu' de Sport”, realizat de redactorul-șef GSP Cătălin Țepelin, o veste-șoc primită în 2003, când a câștigat aproape un milion de dolari din vânzarea ProSportului deținut la acea vreme de Adrian Sârbu.
VIDEO. Cum a aflat Ioanițoaia că are de primit 987.000 de dolari: „N-am dormit trei nopți!”
- Înțeleg că Păunescu v-a angajat fără să vă cunoască la Flacăra. Cum s-a întâmplat?
- A zis: «Dom'le, am auzit ceva de Ioanițoaia ăsta. Am citit ceva despre el, e un băiat tânăr. Ce, dacă s-a încurcat cu o americancă, pentru asta trebuie să-l omorâm? Câți ani are? 25! Ia chemați-l încoace!» Și m-a angajat corector. După care m-a ajutat, am scris niște cărți, am devenit cineva datorită lui Păunescu. Ăștia sunt... Emanuel Valeriu, care m-a angajat, Păunescu, care m-a ținut la Flacăra 15 ani, și Adrian Sârbu, care mi-a schimbat viața cu PRO TV-ul, cu emisiunea, dar și din punct de vedere material. Pentru că atunci când am vândut ProSportul, am luat aproape un milion de dolari.
- Un milion de dolari! La Procesul Etapei, întotdeauna când aveați în studio un antrenor sau un jucător celebru, îl întrebați cât câștigă. Acum a venit și rândul dumneavoastră să spuneți cât ați câștigat din presă în perioda de vârf.
- Pe Lucescu l-am întrebat toată viața ce salariu are și niciodată nu mi-a răspuns (râde), deși e cel mai bun prieten al meu din sport. Niciodată n-a răspuns.
- Înapoi la momentul în care Adrian Sârbu a vândut ProSportul...
- Acolo e o istorie întreagă. În '97 am venit de la Sportul Românesc la ProSport, iar Sârbu, ca să ne cointereseze, a zis să ne dea niște acțiuni, pe care nu le-am plătit.
- Nici nu știați la momentul respectiv ce înseamnă acțiuni.
- Habar n-aveam! Pe cuvântul meu de onoare că nu mint și nu joc teatru. Când s-a pus problema să vândă ziarul, pentru că avea niște socoteli de rezolvat cu Țiriac și îi trebuiau bani, Sârbu m-a chemat la el în birou. Cu mine s-a comportat cum puțini oameni s-au purtat cu mine în viață. Mi-a zis: «Băi, trebuie să vând ProSportul». Acum, când mergea bine? Tirajul era mare. Zic: «Îmi pare rău, ce vorbă-i aia, cum să-l vinzi?» Răspunde: «Mă, trebuie să-l vând, înțelege». Probabil că am făcut o mutră tristă. Mai spunea: «Ce-ai, mă? Asta-i viața, e capitalism, cumperi, vinzi».
- Afaceri, business.
- Da. I-am zis: «Dom'le, făcuserăm o echipă aici...!». Ziarul ajunsese la 100.000 de exemplare, totul era în regulă, aveam 12 mașini, eram bine. Mi-a răspuns: «Lasă, mă, că iei și tu niște bani, nu-ți mai face probleme». Îi zic: «Ce dracu' bani iau eu?»
- Adică... ați uitat complet de acțiunile pe care vi le-a promis.
- Nu știam eu cum e cu acțiunile.
- Ca să ne întoarcem puțin înapoi, în momentul în care ați plecat de la Sportul Românesc cu întreaga echipă ca să lansați ProSportul, Sârbu v-a promis, pe lângă salariul lunar, o cotă parte din acțiuni.
- Exact.
- Iar în momentul în care a vândut mai departe ProSportul, cinci ani și jumătate mai târziu, v-a reamintit despre acele acțiuni.
- Mi-a spus că trebuie să vin să semnez și eu pentru vânzare. «De ce să semnez eu? Nu semnezi tu, că ești patron?». Mi-a zis apoi că am 19%. 19 la sută? Nu știam. Și jur că nu joc teatru. Vine contabila și zice: «Partea dumneavoastră este 987.000 de dolari. Sunt banii dumneavoastră». «Poftim? Cum 987.000?» Parcă mi-a dat cu ceva în cap... Eu aveam 5.000 salariu. «Dom'le, vorbiți serios?». N-am dormit vreo trei nopți.
- Erați, practic, milionar.
- Mi-am luat casă, mașină, dădeam cu banii. Țin minte că atunci am dat avansul la casă, iar constructorul mi-a zis că e nevoie de un avans de 20%: «Dom'le, eu îți plătesc toți banii, ce avans?». L-am lăsat mască. Aveam niște bani la care nici nu visasem vreodată!
- Ca să punem un pic în context, totuși, ce însemna un milion de dolari. Cred că undeva prin 2002-2003, mi-am cumpărat eu primul apartament, două camere confort 2, într-un cartier mărginaș al Bucureștiului și am dat 6.000 de dolari.
- Da, ca să avem o dimensiune a sumei din povestea cu Sârbu... Pe urmă, s-a mai întâmplat o chestiune ciudată. Sârbu a venit și mi-a zis: «Mă, vezi că nu pot să-ți dau toți banii. O să-ți dau cu 150.000 mai puțin, facem acte, iar eu mă angajez la notar să-ți dau acei 150.000 de euro în decurs de un an. Te deranjează?». Era un Everest de bani, i-am zis. «Nu, dom'le, ce vorbă e aia, mi-ai dat atâta... Nu te supăra, nu fac nicio hârtie. Mi-i dai când poți. Dar eu hârtie cu dumneata nu fac. După ce mi-ai dat un milion de dolari, să mă apuc să fac eu hârtie pentru 150.000 de dolari?». M-a întrebat dacă vorbesc serios.
- Nu se aștepta să fiți atât de înțelegător.
- Da. A chemat-o pe viitoarea șefă a televiziunii, Doina Gradea, care era mâna lui dreaptă, și îi zice: «Doina, ăsta e zdravăn? Auzi la el, nu face nicio hârtie pentru 150.000, o avere». I-am zis: «Îmi dai când ai, și-așa mi-ai dat atât». Și, într-adevăr, mi-a dat în fiecare lună, timp de nu știu cât, până la ultimul ban. Și n-am făcut nicio hârtie!
{{text}}