Liga 1

Ce a remarcat MM Stoica la Dică: „E complet schimbat!”

Mihai Stoica și Nicolae Dică

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 26 July 2022

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a analizat revenirea lui Nicolae Dică pe banca tehnică a echipei. 

„Am realizat astăzi că este foarte schimbat. Când a venit prima dată în 2017 avea 37 de ani, era foarte tânăr. Nu pot să spun că îl trăda o nesiguranță. Se vedea că era la început de carieră. 

Acum a venit după 5 ani mult mai sigur pe el. Din discursul pe care l-a avut asta a emanat, siguranță, obiective foarte clare. Nu e genul să vorbească foarte mult în fața echipei. 

E îngrozitor să ai un antrenor care vorbește non-stop. Nu există fotbalist care să nu se plictisească dacă antrenorul vorbește jumătate de oră sau o oră. Sunt încântat de cum l-am văzut și cred că e ce trebuie. 

Are libertate deplină la momentul ăsta, în viitor nu știu. Veți vedea la schimbări, la sistemul de joc.  Până atunci nu crede nimeni, rămâne să vedem. Vine într-un moment dificil în care nu știm dacă va continua Tănase, există o presiune pe noi la meciul ăsta. El are o misiune pe termen scurt să-i facă pe jucătorii să ridice capul din pământ. 

Astăzi chiar în discursul pe care l-a avut le-a cerut să vorbească la antrenamente și în timpul meciului, pentru că ei nu vorbeau. Toată lumea regretă plecarea lui Toni Petrea. La momentul ăsta și eu cred că e mai bine că a plecat acum. Mereu se întâmplă o schimbare când vine un antrenor nou”, a declarat MM Stoica la Orangesport.

Florin Răducioiu: „E mult mai matur, a ajuns la un grad de cunoștințe mult mai ridicat”

Prezent și el în studio, Florin Răducioiu a vorbit și el despre instalarea lui Dică la FCSB.

„Eu tot i-am zis «Nu vreau să te mai văd aici (n.r. - în studio), vreau să te văd pe bancă». E un băiat foarte serios, sunt convins că e mult mai matur, a ajuns la un grad de cunoștințe mult mai ridicat. Și la echipa națională a avut o experiență bună pentru el. Vine într-un moment dificil, îl așteapt un meci greu joi, dar asta nu e nicio scuză. 

Rămâne problema patronului, dar acolo trebuie să îi facă MM paravan. Are nevoie de timp și clar că rezultatele îl vor menține la această echipă, care trebuie să își revină cât mai repede”, a precizat și Florin Răducioiu.

VIDEO Ionuț Rada, despre venirea lui Nicolae Dică la FCSB: „E un moment important pentru cariera lui”

>

Citește alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.