Liga 1

Mesajul de luptă din vestiarul Rapidului » Discursul pe care jucătorii lui Mutu îl văd înaintea fiecărui meci: „Cine nu iubește echipa n-are încotro, va trebui să o iubească la fel ca pe mă-sa și ca pe ta-su!”

Imagine din vestiarul Rapidului cu mesajul de luptă transmis în urmă cu patru decenii de Valentin Stănescu, Foto: Arhivă GSP

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  miercuri, 27 iulie 2022

În vestiarul Rapidului, jucătorii văd înaintea fiecărei partide susținute acasă un mesaj mobilizator vechi de 40 de ani, transmis la vremea respectivă de legendarul antrenor Valentin Stănescu.

Rapid s-a mutat din martie în casă nouă, iar Templul din Giulești a fost plin până la refuz la toate meciurile jucate de Săpunaru et Comp. până acum.

Mesajul de luptă din vestiarul Rapidului

În afara susținerii formidabile pe care galeria o oferă jucătorilor, oficialii alb-vișinii au încercat să contribuie și ei la motivarea propriilor jucători înainte ca aceștia să iasă pe teren.

455 de meciuriare Valentin Stănescu ca antrenor în primul eșalon. Palmares: 206 victorii, 101 remize, 148 eșecuri. Golaveraj: 648-509

Așa că au tipărit un afiș imens, pe care l-au amplasat în mijlocul cabinei, cu discursul fabulos al unei legende giuleștene. Nimeni altul decât antrenorul Valentin Stănescu, cel care a condus Rapidul între 1963 și 1968 și apoi între 1982 și 1984. Nea Tinel, așa cum era poreclit, a fost tehnicianul care a adus primul titlu din istoria Rapidului, în 1967.

Gazeta redă integral conținutul mesajului mobilizator lipit pe peretele vestiarului:

Băi băieți, auziți? Să vă spun eu cum stau lucrurile. 

Rapidul nu este al vostru, nu e al meu sau al ministerului. Rapidul este al celor peste 100.000 de feroviari din toată țara. Al lor, al nevestelor și al copiilor lor, al celor care au fost, alte sute de mii, și care nu mai sunt acum și al celor care or să fie după noi! Ei sunt oameni care au muncit și muncesc pentru ca voi să puteți da cu piciorul în minge, să învățați carte, să vă faceți oameni. 

Să nu faceți Rapidul de ocară! Cine nu iubește echipa n-are încotro, va trebui să o iubească la fel ca pe mă-sa și ca pe ta-su. Aici sunt mama și tatăl vostru, casa și masa și sora și fratele și iubita și tot, tot ce vreți voi și aveți sfânt pe lume! 

De azi încolo eu vă sunt bunicul, dar să nu credeți că dacă am 60 de ani, am mâna mai ușoară. Cine vrea să plece acum, pentru că cine rămâne nu pleacă de pe corabie decât cu picioarele înainte!

Valentin Stănescu într-o imagine din arhiva ziarului, alături de Anghel Iordănescu, Foto: GSP

Cine a fost Valentin Stănescu

  • a jucat la: Olimpia București, Malaxa București, Sportul Studențesc, Sparta București, Carmen București, CFR/Locomotiva București 
  • a antrenat: Locomotiva București (1953-1955), Dunărea Giurgiu (1955-1958), Unirea Focșani (1958-1959), Metalul Târgoviște (1959-1963), Rapid (1963-1968), Steagul Roșu Brașov (1968-1971), Steaua (1971-1972), România A (1973-1975), Petrolul Ploiești (1976-1978), U Craiova (1979-1980), România A (1980-1981), Dinamo (1981-1982), Rapid (1982-1984) 
  • a fost primul tehnician care a devenit campion cu trei formații diferite: Rapid 1967, U Craiova 1980, Dinamo 1982! Recordul său a fost egalat ulterior doar de Florin Halagian, care a triumfat cu FC Argeș (1972, 1979), Steaua (1985) și Dinamo (1992).

Dacă Faust și-a vândut sufletul diavolului, nea Tinel și l-a vândut fotbalului, devenind un personaj (m-am abținut să nu zic o legendă) în lumea acestuia. Urcând toți munții și coborând toate văile balonului rotund, amestecând fericirea cu lacrimile și umilința cu trufia, trăind adică mereu în priză și bucurându-se c-o face
Ovidiu Ioanițoaia, în „Sportul” 1987

Daniel Pancu: „Cum să mă trimiți la cucurigu?! Rușine!”

Daniel Pancu, fost atacant și antrenor al Rapidului, e nemulțumit de locul pe care conducerea alb-vișiniilor i l-a rezervat în tribunele stadionului Giulești și și-a exprimat punctul de vedere într-o postare pe pagina personală de Facebook: „Cum să trimiți la cucurigu oamenii care au făcut istoria acestui club minunat? Rușineeeee!”. 

Pancu a publicat și abonamentul pe care l-a primit de la Rapid, acesta fiind repartizat să vadă meciurile de la tribuna 1, sector 206, rând 12, loc 7. Locul este la etajul 2 al stadionului, acolo unde au mai primit abonamente și ale glorii ale clubului, unele dintre ele prezente la meciul cu FCSB de duminică seară.

Trei rapidiști în echipa etapei

Liga Profesionistă de Fotbal a întocmit și la finalul acestei etape cel mai bun „11” al jucătorilor care s-au evidențiat în cele opt meciuri jucate în runda a doua. Rapidul dă numai trei jucători, la fel ca Sepsi. Horațiu Moldovan, Junior Morais și Marko Dugandzic au fost aleși în echipa etapei. 

Alături de ei au mai fost incluși Victor Dican (FC Botoșani), Bogdan Mitrea (Sepsi), Andres Dumitrescu (Sepsi), David Miculescu (UTA Arad), Cosmin Matei (Sepsi), Ioan Filip (U Cluj), Benjamin Van Durmen (FCU Craiova) și Adrian Petre (Farul). Antrenorul etapei a fost ales Mihai Teja, de la Botoșani.

>

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.