Conference League

Dică și Radunovic, cele mai mari note după FCSB - Saburtalo » Doi roș-albaștri au rămas corigenți

Nicolae Dică/ foto Raed Krishan (GSP)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 29 iulie 2022

FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar din Conference League, după o victorie dramatică cu Saburtalo, 4-2 (0-1 în tur), în manșa secundă a turului doi.

  • În turul 3 preliminar, FCSB va da peste Dunajska Streda (Slovacia). Roș-albaștrii joacă primul meci în deplasare

Meciul de pe Arena Națională a reprezentat debutul antrenorului Nicolae Dică pe banca lui FCSB. Acesta a primit cea mai mare notă din tabăra roș-albastră în caseta Gazetei Sporturilor, 8.

Dică și Radunovic, cei mai buni în FCSB - Saburtalo

În teren, cel mai bun om a fost Radunovic, marcatorul golului de 4-2, din penalty, și pasator decisiv la reușita lui Coman. Pentru prestația sa, fundașul muntenegrean a primit nota 8, la fel ca antrenorul său. 

Fără Tănase, plecat la Shanghai Port (China), Florinel Coman a preluat banderola de căpitan și a făcut un meci solid cu Saburtalo. A marcat pentru 3-2, primul său gol după un an, și a fost recompensat cu nota 7.

Aceeași notă au luat-o și primii doi marcatori ai echipei lui Dică, Dawa și Edjouma. La polul opus s-au găsit Joonas Tamm, cu nota 4, și Ovidiu Popescu, cel mai slab de pe teren. Fundașul dreapta a luat nota 2.

Nicolae Dică, declarații după FCSB - Saburtalo 4-2

„Într-adevăr, am mai îmbătrânit 5 ani în seara asta. Important e că ne-am calificat. Au fost emoții constructive, pozitive. Cred că ați văzut o altă atitudine a echipei. Am făcut presing sus, nu i-am lăsat să construiască. Ne-am retras în repriza secundă, nu trebuia să facem asta. Important e că băieții au reușit să revină.

La 2-2, chiar le-am transmis că avem timp, să avem încredere. Suporterii au fost minunați, toți cei din stadion. Galeria e la înălțime, mă bucur că i-am făcut fericiți. Am spus-o, am vorbit cu șeful galeriei înainte să semnez. Mă bucur că am făcut această alegere”, a spus Nicolae Dică, la Pro Arena.

>

Citește și alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.