Opinii   •   POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Cel mai tare meci nevăzut de nimeni

Articol de Cătălin Oprişan   —  vineri, 29 iulie 2022

În vara lui 1992, înaintea JO de la Barcelona, "Dream Team"-ul american s-a băgat la o "joacă", 5 la 5, la Monte Carlo. Ai lui "Magic" vs ai lui "Air". Probabil cel mai bun meci de baschet din toate timpurile, "tras" doar pe o casetă video

"N-ai cum să acoperi soarele cu degetul", spusese Miguel Calderon Gomez, antrenorul cubanez, după ce naționala de baschet a Statelor Unite îi învinsese pe băieții săi cu 136-57.

Patru meciuri, patru victorii în grupă, 119-81 cu Puerto Rico, apoi 127-80 cu Venezuela, și oamenii lui Chuck Daly sunt la Jocurile Olimpice de la Barcelona. O mică distracție cu Franța, apoi șase zile de antrenamente în Monaco, două ore pe zi, alternând cu băi pe plajele pentru nudiști, jetoane aruncate prin cazinourile din Monte Carlo și cine cu prinții. "Nu pot stabili o oră limită, pentru că cei de la barul Jimmy’z deschid abia la miezul nopții", spunea tehnicianul.

Apoi, într-o zi, a venit cu ideea. Sala stadionului "Louis II", locul de antrenament al celor de la AS Monaco. Fără public, doar băieții de pe lângă echipă.


Christian Laettner și SUA, campioni olimpici FOTO Imago

"Vreau să dați ce aveți mai bun în voi!", le-a spus. L-a tras alături pe Pete Skorich, unul dintre colaboratorii săi, care lucra cu cei de la Detroit Pistons, și l-a rugat să tragă pe video meciul, pentru uz personal. De unde era să știe că aceasta avea să fie cea mai tare partidă din istoria baschetului?

Patru sferturi normale, ca la carte, da? "Air" Jordan, cu Scottie, cu Mullin, cu Bird și cu Patrick. Adică băieții cu tricouri albe. "I-am spus lui Laettner că poate să se ducă la ei, că nu-l vrem!". Vorbele lui "Magic" Johnson. El, cu Clyde, cu Malone. Cei cu albastru. Meciul e tare. "Erau vreo 10 băieți de Hall of Fame", avea să-și aducă aminte "Air", cu numărul... 9 pe spate!

"Trebuia să-i dăm mingea, apoi să evacuăm zona!"


"Magic" urlă la Karl. "Lasă punctele, treci și recuperează!". Johnson vrea să arate că încă e pe tron, Michael dă drumul la bășcălie, în timp ce trage. "Deci, un pas în spate, pac și... înăuntru! Ce v-am spus eu?".

Jordan, Johnson, 1992. Ștafetă predată

Parchetul frige, nu prea există menajamente. Da, mai sunt câteva zile până la startul Jocurilor Olimpice de la Barcelona, dar acolo nu există arbitru! Doar orgolii. Jordan nu știe ce înseamnă să pierzi. Se uită cu "acea" privire la coechipieri, toți înțeleg că nu e de glumit. Antrenamentul s-a transformat într-o partidă oficială.

"Era clar! Trebuia să-i dăm mingea, apoi să evacuăm zona!", povestește Scottie Pippen. Nu e un 5 la 5. E un "Magic" vs. "Air". Știe că trebuie să predea ștafeta, dar, oare, Michael e "copt"?

Larry Bird spune că simte dureri la spate. Întinde un prosop, se pune cu burta pe el, ca la plajă. "Haideți, fetelor!", se aude îndemnul lui Mike. De pe margine, Chuck pricepe că poate pedala de accelerație s-a apăsat prea mult. Adrenalină, olecuță de nervi, puțină îmbrânceală.

"Nu așa avea să fie și contra croaților?", povestea, peste ani, tehnicianul. "Vă omor pe toți din echipa asta dacă pierdem!", spune "Magic". Daly ar vrea să oprească joaca, dar timpul nu s-a scurs. Iar Johnson are chef, e "prins".

Meciul e gata! "Albii" lui Jordan câștigă cu 40 la 36, dar pe cine mai interesează rezultatul?. Sports Illustrated vorbește despre "Cel mai tare meci nevăzut de nimeni". Se intră la vestiare. "Vorbeam cu Larry, când a apărut Michael", își amintește "Magic". "Avem un nou șerif în oraș!" au fost vorbele sale. "Ne-am dat coate, eu și Larry, și a trebuit să recunoaștem că avea dreptate!".

Michael Jordan este recunoscut ca cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor

Monte Carlo a fost un moment de cotitură. "Atunci s-a predat ștafeta. Iar noi am știut că ne putem baza unul pe celălalt, că eram mult mai mult decât o echipă!" sunt vorbele "Amiralului" Robinson.

Ceea ce a urmat se tot povestește de vreo 30 de ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.