Campionate

Xavi forțează revenirea lui Messi la Barcelona: „Este o idee pe care clubul o are”

Xavi și Leo Messi Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 30 iulie 2022

Xavi (42 de ani), antrenorul Barcelonei, a anunțat că vrea să-l readucă la echipă pe Leo Messi (35), cel mai bun jucător din istoria clubului. 

După ce președintele Laporta a anunțat că vrea ca Messi să se întoarcă la Barcelona pentru a se retrage de la echipa la care a făcut istorie, a venit rândul lui Xavi să-și expună dorința de a-l pregăti pe argentinian. 

„Mi-ar fi plăcut ca aventura lui Messi la Barcelona să nu se sfârșească. Cred că merită o a doua șansă, așa că sperăm

Dacă întrebarea este «Ți-ar plăcea să se întoarcă?», răspunsul este pozitiv. Este o idee pe care clubul o are pentru viitor, dar nu pentru acest sezon”, a declarat Xavi potrivit football-espana.

Joan Laporta: „Am o datorie față de el”

Contractul argentinianului cu PSG expiră anul viitor, iar Laporta speră să speculeze acest fapt și să îl readucă pe Messi în 2023 înapoi pe „Camp Nou”.

„Sper și cred că povestea lui Messi la Barcelona nu s-a terminat. Totul e deschis, e responsabilitatea noastră să ne asigurăm că finalul poveștii lui aici va fi mult mai frumos decât ce s-a întâmplat anul trecut. Ca președinte al Barcelonei, simt că am o datorie față de Messi”, spunea Laporta. 

În vara anului trecut, lumea fotbalului trecea printr-un șoc. Messi o părăsea pe FC Barcelona după 21 de ani în culorile „blaugrana”, din cauza problemelor financiare grave ale clubului. 

Contractul argentinianului se terminase și nu a putut fi prelungit tocmai din acest motiv.

Într-o conferință de presă emoționantă, printre lacrimi, Messi și-a luat adio de la suflarea „blaugrana”. „E cel mai greu moment. E clubul pe care îl iubesc și nu voiam să plec”, declara Messi pe 8 august 2021.

Citește alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.