Liga 1

Ce e în mintea lui Adrian Mutu? Rapid vrea un jucător ofensiv care NU știe să înscrie

Rapid a făcut ofertă Farului pentru Alexi Pitu, foto: Imago

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  Monday, 01 August 2022

Rapid a făcut ofertă Farului pentru Alexi Pitu, extrema care la 20 de ani și la 65 de meciuri disputate în prima divizie nu a marcat până acum niciodată.

Adrian Mutu continuă să ceară achiziții, în ciuda faptului că în mercato Rapid s-a mișcat bine și a adus jucători importanți. Următorul pe lista antrenorului e Alexi Pitu, fotbalist la Farul, pe care tehnicianul din Grant îl dorește sub comanda sa. Rapid a făcut o ofertă oficială constănțenilor și acum așteaptă un răspuns din partea lui Gică Hagi.

Argumentele pentru transferul lui Pitu, în viziunea giuleștenilor, sunt faptul că el ar putea acoperi zona în care a evoluat Rareș Ilie, vândut la Nice, dar mai ales faptul că în vara viitoare va fi un jucător care va respecta regula U21 a FRF și va bifa această eligibilitate până în vara lui 2025.

Alexi Pitu a debutat în Liga 1 la 16 ani

Pitu e însă un jucător total atipic, chiar și pentru ceea ce propune fotbalul din România.

Deși profilul său e unul eminamente ofensiv, Pitu nu a marcat niciodată în primul eșalon! Iar numărul aparițiilor sale pe prima scenă e deja considerabil, nu mai puțin de 65 de partide, dintre care aproape jumătate au fost din postura de titular. 

Nici la echipele naționale U21, U20 și U18, la care a evoluat până acum, n-a înscris vreodată. Are 8 selecții, 3 dintre acestea fiind la reprezentativa de tineret. De marcat a făcut-o doar la U17, 5 goluri în 13 partide.

În schimb, Pitu e unul dintre jucătorii români cu cel mai grăbit debut la nivelul Ligii 1. În vara lui 2018, când avea doar 16 ani și o lună, a fost folosit 21 de minute în meciul Viitorul - Dunărea Călărași 0-1. În acea vară bifase o primă apariție și în cupele europene!

Rapid mai face un transfer: vine și Mățan

În afara lui Pitu, Rapid e foarte aproape de a perfecta în aceste zile aducerea unui alt fotbalist produs de Academia lui Hagi. 

Alexandru Mățan, pe care Mutu l-a avut la naționala U21, nu s-a acomodat la Columbus, în Satele Unite ale Americii, unde Farul îl vânduse pentru 1,5 milioane de euro, și și-a dat acordul pentru a reveni în prima divizie din România. Mățan evoluează tot ca atacant lateral stânga, însă Pitu a fost folosit de Hagi inclusiv în zona centrală, ca decar.

600 de mii de euroe cota de piață a lui Pitu, conform transfermarkt.com. Cota lui Mățan e de aproape 3 ori mai mare, 1,5 milioane €

Diferență uriașă față de Rareș Ilie

Pe parcursul campionatului trecut, Pitu și Rareș Ilie au fost titulari la Farul și Rapid, însă randamentul lor a fost complet diferit. 

Bradley de Nooijer privește duelul Alexi Pitu - Ovidiu Popescu // foto: Imago Images

În vreme ce Ilie a produs mult și foarte mult, constănțeanul are zero pe linie în privința golurilor marcate. 

La acest capitol, raportul e de 8-0 pentru fostul giuleștean. La assisturi, Pitu se laudă cu 6 pase de gol, însă și aici e mult sub Rareș Ilie, care a oferit aproape dublu, nu mai puțin de 11 pase decisive din care colegii au marcat. 

Ce achiziții a făcut până acum Rapid

JucătorSumă de transfer (€)Ultima echipă
Dugandzici400CFR Cluj
Fl. Ștefan200CFR Cluj
Papeau200Warta Poznan
A. Ciobanu100Farul
V. Costache100CFR Cluj
P. IacobliberChindia
DussautliberFarul

4 țintea avut Rapid pentru postul de atacant, pe care le-a ratat în această vară: Jefte Betancor, Luckassen, Alibec și Louis Munteanu. Ultimii doi au ajuns la Farul

Cum ar arăta echipele Rapidului cu Mățan și Pitu în lot

Rapid A

H. Moldovan - Belu, Săpunaru, Dr. Grigore, J. Morais - Crepulja, Kait - V. Costache, Al. Ioniță, Pitu - Dugandzici

Rapid B

Drăghia - Dussaut, Al. Albu, P. Iacob, Fl. Ștefan - A. Ciobanu, R. Moise, Papeau - Sefer (Pănoiu), Vojtus, Mățan

Citește și alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.