Cum am ajuns să nu mai înțelegem succesul și să vorbim tot mai mult despre transferuri, bani și iluzii (acum, Miculescu la FCSB)?
O nouă etapă modestă în Superliga noastră: Universitatea Cluj știe să deschidă scorul, dar nu poate puncta decisiv, nu are experiență. E totuși o nou-promovată, iar FC Argeș poate marca trei goluri acasă fără mari probleme.
La Voluntari e greu să obții ceva, iar UTA a pierdut cu scor de neprezentare fiindcă n-a jucat nimic. Farul știe să se apere, dar încă nu marchează așa cum ar trebui, iar dacă nu bați nici pe Chindia Târgoviște atunci tocmai ai început un sezon slab.
În întuneric
Dar iată că am aflat și cum poate pătrunde puțin suspans în Superligă: să pice nocturnele. CFR Cluj a reușit totuși, în ciuda momentului delicat, să-și revină și să-i marcheze patru goluri Mioveniului, cu trei mai mult decât semi-amatorilor din Andorra, ceea ce plasează Dacia sub un mare semn de întrebare. Va mai juca Mioveniul și la anul în prima ligă?
Transferuri, transferuri...
Și ei i-au dat două Clujului, ceea ce nu e chiar la îndemâna oricui, așa că răspunsul se amână, iar etapa următoare în Argeș vine FCSB-ul. Care, la rândul său, l-a tocmit pe Miculescu de la Arad (prestație lamentabilă la Voluntari!). Și aici ajungem unde voiam: la caruselul transferurilor, care ne spune ceva însemnat despre nivelul la care discutăm și eroarea în care persistăm.
În Europa, echipa celor patru consoane a reușit în ultimele minute ale ultimului ceas să nu se facă de râs cu georgienii, făcând din cumintele Dică un antrenor chiar răsărit dintre cei care s-au perindat prin ogradă pe la târgovețul de la palat.
Buticul cu program non-stop
Dar ceea ce se înțelege mai greu sau chiar deloc e că FCSB nu e o echipă croită să facă performanță, să câștige campionate, cupe, supercupe și să aibă rezultate europene (e și greu). FCSB nici măcar nu e o echipă de fotbal. E altceva. Ce? E un butic – cu program non-stop. Buticul de anii 1990 al unui bișnițar vechi. Și la acest butic se cumpără pe cât posibil ieftin și se vinde cu profit. Comerț. Simplu, clar, eficient.
Așa au plecat în ultimul deceniu, de la buticul negustorului remarcat întâi în vânzarea de iaurt și brânză de oaie și apoi în cea de pământ, fotbaliști pe care a încasat peste șaizeci de milioane de euro (de la Chiricheș la Tănase). Bani buni.
Covrigărie, gogoșerie
FCSB strict din acest motiv există: ca să îi aducă patronului bani.
FCSB funcționează ca o covrigărie, ca o gogoșărie și, de aceea, în chestiunea fotbalului e o farsă la mijloc. FCSB rămâne strict o afacere personală. Iar cluburile mari nu sunt niciodată așa ceva, ba chiar dimpotrivă. FCSB e, de aceea, un club mărunt care va deveni și mai neînsemnat în Europa.
Teșchereaua, nimicul cu moț și marea performanță
Genul acesta de organizare a clubului are o legătură vagă cu profesionismul. De aici și atitudinea de cioban la stână, de stăpân de slugi – e vorba strict de buzunarul lui Becali și atât, iar cine îi cântă în strună, prezentându-i delirul din marginea mărfurilor, nu face decât să-i îmbunătățească rezultatele contabile.
Marile cluburi, spuneam, nu există totuși doar ca să producă bani capricioaselor precupețe care îl conduc. Există pentru rezultate, cluburile întorc dragostea suporterilor, au respect pentru istorie, pentru tradiție, pentru legende. Singurul lucru față de care există respect la FCSB e teșchereaua. În rest - mofturi, gargară în media și nimicul cu moț.
Succesul e altceva
Și tocmai acest gen de organizare greșită e vândută drept model de succes românesc. Nu e. Nu!
În sport, cât timp va mai fi și fotbalul un sport, succesul e altceva. De exemplu, singurul tehnician român care știe ce este și cum se obține succesul internațional (cu zeci de ani de muncă obsedantă) este Mircea Lucescu. Tocmai a ajuns la șaptezeci și șapte de ani (La mulți ani!) cu un picior și jumătate în Liga Campionilor, antrenând o echipă dintr-o țară aflată în război.
Acesta este modelul, acesta este exemplul, nu neguțătorul din fostul Sector Agricol Ilfov.
{{text}}