FCSB - FCU Craiova | În repriza a doua, VAR-ul a ajutat la dictarea unui penalty evident pentru olteni, însă acuratețea sistemului a fost lamentabilă.
La un corner al oaspeților, Dawa l-a călcat pe Duarte în careul lui Târnovanu. Fault evident, care i-a scăpat însă „centralului” Adrian Cojocaru. Chemat la marginea terenului pentru a revedea faza la monitorul VAR, tehnologia a lăsat de dorit.
Moment jenant la FCSB - FCU Craiova: „Hai, că ne apucă două dimineața”
Mai întăi, Cojocaru a așteptat câteva secunde bune pentru ca pe monitor să pornească faza. Apoi, a beneficiat de o reluare slabă, un cadru larg, de unde nu putea să vadă practic nimic.
Haosul a continuat, iar la un moment dat Cojocaru a ajuns să se uite la el în monitorul VAR (foto), care difuza imaginile live în loc de faultul comis de Dawa. În cele din urmă, Cojocaru a văzut incorectitudinea comisă de Dawa și a dictat penalty, unul transformat de Compagno.
Faultul lui Dawa„Hai, că ne apucă două dimineața!”, a reacționat comentatorul Digi Sport Ionuț Angheluță.
În total, jocul a fost întrerupt aproximativ 6 minute!
Oficiali din fotbal au criticat defecțiunile pe care le-a arătat sistemul de arbitraj video în primele etape. Tehnicienii care operează tehnologia au trimis către LPF o scrisoare în care somează Liga să oblige cluburile să-și pregătească stadioanele pentru VAR, altfel nu vor dispărea problemele - detalii, pe larg, AICI.
{{text}}