Rareș Ilie (19 ani) va avea colegi cu nume la Nice. Mijlocașul galez Aaron Ramsey (31 de ani) a fost deja prezentat, iar transferul portarului Kasper Schmeichel (35 de ani) este iminent.
Nice a încheiat sezonul trecut pe locul 5 în Ligue 1, iar conducerea simte că poate face încă un pas înainte. Lucien Favre, noul antrenor al formației, este răsfățat cu o serie de transferuri răsunătoare.
Aaron Ramsey, coleg cu Rareș Ilie la Nice
Pe lângă Rareș Ilie, Nice i-a mai adus pe Alexis Beka Beka, „închizător” de al Lokomotiv Moscova, pentru 12 milioane de euro, iar astăzi a oficializat mutarea lui Aaron Ramsey. Mijlocașul galez a ajuns la capătul contractului cu Juventus și a semnat din postura de jucător liber de contract.
Consacrat la Arsenal, alături de care a cucerit 3 Cupe ale Angliei, Ramsey a mai câștigat un titlu cu Juventus în Serie A și o Cupă a Scoției cu Rangers.
Șefii lui Nice nu se opresc aici. Presa din „Hexagon” scrie că transferul portarului Kasper Schmeicher, de la Leicester, este iminent.
Cum ar putea arăta Nice în sezonul viitor: Schmeichel - Todibo, Dante, Daniliuc - Y. Atal, K. Thuram, Ramsey, M. Bard - Gouri, R. Ilie - K. Dolberg
Lucien Favre, impresionat de Rareș Ilie: „A fost bun, decisiv”
La al doilea său meci la Nice, de această dată început pe banca de rezerve, Rareș Ilie a fost introdus pe teren în minutul 71, iar impactul a fost imediat.
În minutul 78, mijlocașul român a pasat decisiv la unicul gol al amicalului cu Torino. A preluat o minge la marginea careului advers, a combinat în viteză cu Gouri, apoi i-a pus mingea pe tavă olandezului Calvin Stengs, cu o pasă la întâlnire, în fața porții.
„Rareș a intrat, a reușit un dribling, «tac-tac», pasă de gol pentru Stengs. A fost bun, asta e întotdeauna un lucru pozitiv”, a fost reacția lui Lucien Favre.
{{text}}