Primăria Municipiului Sibiu a ținut să îi răspundă lui Dani Coman, președintele celor de la Hermannstadt, după ce acesta a avut un discurs în care acuza autoritățile că nu se implică financiar la echipă.
Astrid Fodor, primarul Sibiului, îl contrazice pe Dani Coman și susține că Primăria a finanțat constant echipa, care a primit 9 milioane de lei (aproximativ 1.826.000 euro) în ultimii 4 ani
„Afirmațiile domnului Daniel Coman, președintele clubului FC Hermannstadt, cu privire la lipsa de sprijin financiar pentru club din partea autorităților locale sunt eronate și dezinformează.
Primăria Sibiu a alocat constant, în fiecare an, sume pentru finanțarea activității sportive a clubului FC Hermannstadt, pentru categoriile de cheltuieli pe care legislația ne permite să le finanțăm din bani publici. În ceea ce privește finanțarea activității sportive a acestui club, doar în ultimii 4 ani sumele pe care Primăria Sibiului le-a pus la dispoziție clubului totalizează aproape 9 milioane de lei, FC Hermannstadt decontând mai puțin de jumătate, adică 3,8 milioane de lei.
De altfel, Primăria Sibiu investește constant în sport și în facilități sportive. Pe lângă investiția majoră de modernizare a Stadionului Municipal, care va putea fi folosit nu doar de FC Hermannstadt, ci de orice echipă care face performanță, Primăria Sibiu construiește și alte spații pentru practicarea sportului și alocă anual sume importante pentru sprijinirea sportului de performanță, dar și a sportului de masă, pentru sănătate”, se arată în comunicatul Primăriei potrivit digisport.
Joi, ziua decisivă la Sibiu
Dani Coman a reacționat după comunicatul Primăriei, dezvăluind că joi va avea o întâlnire decisivă cu Astrid Fodor, primarul orașului, în care va vorbi despre viitorul clubului.
„Am fost sunat de doamna primar și joi ne vom întâlni. Nu cred că am dezinformat când am spus că echipa merită mai mult sprijin, mai mult interes din partea tuturor. Știu discuțiile care au fost când echipa era în Liga 2 și se spunea: «Promovați!» De joi, putem discuta mai multe.
E greu de spus ce se va întâmpla, cert e că lucrurile nu sunt normale. Normalitate e la Craiova, ce face Mihai Rotaru. De când a intrat în fotbal nu a existat zi de întârziere la salarii, la furnizor, la nimic. Și la Sibiu sunt privați, e echipa lor. Cât au putut au finanțat, din păcate, pandemia, războiul din Ucraina, au făcut ca afacerile să nu mai meargă la fel și au probleme. De aia am cerut ajutorul autorităților pentru că e echipa Sibiului”, a declarat Dani Coman.
{{text}}