Te-ai întrebat vreodată cum se pun dalele de pavaj?
Ai o casă sau construiești deja una și crezi că te-ar putea ajuta câteva recomandări de montaj pavele pe beton? Ești în locul în care trebuie, pentru că astăzi vom vedea împreună ce ne recomandă specialiștii pentru montare dale beton acasă și nu numai în 8 etape.
Pregătirea suprafeței suport
Suprafețele noi, din tencuieli pe bază de ciment – var și șape pe bază de ciment, trebuie să fie maturate (minim 28 de zile).
Suprafețele vechi se verifică dacă prezintă o rezistență corespunzătoare pentru a suporta o placare. Dacă prezintă denivelări mai mari de 5 mm, va trebui să le repari în prealabil cu adeziv. Suprafețele le cureți de praf, murdărie, urme de grăsimi sau vopsea și le degresezi. Dacă suprafețele sunt acoperite de mucegai sau ciuperci, trebuie să le cureți și să le tratezi cu produse specifice. Suprafețele puternic absorbante le amorsezi în prealabil cu amorsă universală.
Prepararea adezivului
Conținutul sacului îl torni într-un recipient cu o cantitate măsurată de apă curată (7,5 litri de apă la un sac de 25 kg). Amestecă energic, de preferință mecanic, până vei obține un amestec cremos, omogen, ușor prelucrabil. Lasă-l în repaus 5 minute după care începi iar să amesteci energic. Timp de punere în operă: aproximativ 2,5 ore.
Aplicarea adezivului pe stratul suport
Aplică pe suprafața suport pasta de adeziv preparată într-un strat cu grosimea de 2 – 10 mm. Întinde cu gletiera (partea netedă), după care greblezi cu partea canelată de 6 – 10 mm lățime și adâncime în funcție de mărimea plăcilor aplicate.
Aplicarea adezivului pe dala de pavaj
Aplică pe partea inferioară a plăcii adezivul în același mod.
Lipirea plăcii de pavaj
Pentru placarea pardoselilor din beton și a pardoselilor încălzite, fixează plăcile în poziția dorită prin apăsare ușoară, cu mâna. Apoi, lovește ușor cu un ciocan de cauciuc pentru asigurarea aderenței acestora și stabilirea nivelului dorit. Se recomandă ca aderența să o realizezi pe întreaga suprafață de contact dintre adeziv și placă. Pentru placarea pereților, suprafața de contact dintre adeziv și placă trebuie să fie de minim 2/3 din suprafața plăcii. Surplusul de adeziv ce apare la îmbinări în momentul presării plăcilor trebuie să îl elimini în mod curent.
Corectarea poziției plăcii de pavaj
Reajustarea poziției plăcii trebuie să o faci în maxim 20 minute. Datorită alunecării reduse, poți adopta modul de placare de sus înspre baza pereților verticali cu plăci de dimensiuni medii, pentru a evita expunerea inestetică a plăcilor tăiate.
Chituire rosturi dale pavaj
Intrarea pe suprafața placată și începerea aplicării chitului de rosturi sunt posibile după aproximativ 24 ore de la lipirea plăcilor. Orice altă lucrare pe suprafața placată o poți efectua după ce adezivul atinge rezistența de utilizare min. 72 ore.
Impregnarea dalelor de pavaj
Impregnarea o faci cu ajutorul unui trafalet, pensulă sau prin pulverizare.
Ține cont de aceste 8 etape importante și urmează îndeaproape procesul dacă vrei ca proiectul tău să iasă așa cum ți-ai dorit. Aceste etape sunt implementate și recomandate de specialiștii STAR STONE.
{{text}}