International   •   Conference League   •   Dunajska Streda - FCSB

Tamm, MVP la ultimele două meciuri jucate de FCSB » Cum îl ironiza Gigi Becali la debut: „Cine a jucat? Habar n-am cine e!”

+28 Foto
Joonas Tamm

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 august 2022

Dunajska Streda - FCSB 0-1 | Roș-albaștrii s-au impus în Slovacia grație lui Joonas Tamm (30 de ani), fundașul central despre care Gigi Becali spunea că nu știe cine e.

La finalul meciului pierdut cu Saburtalo, scor 0-1, Gigi Becali era întrebat despre evoluția slabă a lui Tamm, aflat la debutul la FCSB. Patronul roș-albaștrilor a surprins pe toată lumea când a vorbit despre prestația acestuia. Omul de afaceri a spus inițial că nu știe cine e Tamm și l-a „înțepat” pe Mihai Stoica, managerul general, cel care l-a adus pe fundaș.

„Cine? Cine e? Habar nu am. Nu știu cine e Tamm. Nu l-am luat eu. Habar nu am, nici nu știu. Vorbesc serios. Nu știu, MM Stoica l-a adus. Am lăsat echipa pe mâna altcuiva. Habar nu am, nici nu știu”, spunea Gigi Becali.


Joonas Tamm, salvatorul celor de la FCSB în ultimele două meciuri

De atunci, estonianul a fost un om cheie pentru FCSB. A avut prestații solide în apărare și i-a salvat pe roș-albaștrii în ultimele două meciuri jucate. 

Cu FCU Craiova a deschis scorul în repriza a doua la câteva minute după ce a intrat pe gazon, iar cu Dunajska Streda a înscris singurul gol al partidei cu un voleu superb. 

Cele mai tari imagini din Dunajska Streda - FCSB 0-1


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.