Ziua lor

Trebuie să fii cel puţin naiv dacă nu de-a dreptul prost ca să lauzi fotbalul feminin în România lui „la cratiţă!”. Dar nu m-am putut abţine.

Aici, unde bătaia e încă ruptă din Rai şi unde dă bărbatul, creşte, populaţia fotbalului e nucleul dur al evmedievalismului. Nu că doamnele şi domnişoarele n-ar avea loc în tribune şi galerii – cu condiţia ca urechile lor să susţină violurile verbale colective asupra mamelor care sunt sau ar putea fi chiar ele însele.

„Femeia e sclava bărbatului”!

Apropo, de ce nu sunt trimişi rivalii înapoi în originea lor paternă sau nu le sunt şi taţii, nu doar mamele, supuşi perversiunilor imaginare? Hmm... Vedem femei la meciuri, dar nu vrem să le vedem în meciuri.

Rămâne săpată în memorie reacţia stăpânului FCSB când federaţia a impus echipele feminine. „Femeia e sclava bărbatului. Asta e intenţia dracului! Dacă le loveşte mingea în sâni ce fac? Au sutien? Mai bine mă împuşcaţi, dar nu vin la fotbal feminin. Fotbalul nu e un sport de femei. Cum joacă în zilele în care au problemele?”. Amin! Noapte bună!

Nein, danke, Schanke!

Mulţi gândesc nu departe. Fotbalul nostru îşi este suficient sieşi, nu vrea să întoarcă privirea, nu vrea să înveţe, să se deschidă către nou, nu vrea nimic în afară de bani gratis. Federaţia e privită chiorâş pentru că a impus fotbalul feminin, iar noi putem privi chiorâş federaţia pentru lipsa de energie în dezvoltarea propriei iniţiative.

Noroc că ne ajută alţii, ne deschid minţile, dacă vrem. Dar nu vrem. Stăm bine aici, cu capul în ţărână în vreme ce alţii zboară printre stele. Nu-i nimic. Adevărul şi frumuseţea vor exista şi fără noi. Aşa le trebuie!

Piei, ispită!

Duminică, finala Euro feminin a avut cea mai mare asistenţă din toate timpurile, incluzând meciurile de titlu ale băieţilor. Dracu' şi-o fi băgat coada, dar, hipnotizate de ceea ce unii compatrioţi ar numi corectitudinea politică triumfătoare, 87.192 de suflete rătăcite au asistat extaziate la victoria Angliei asupra Germaniei şi, după golul decisiv, la goana frenetică a lui Chloe Kelly cu tricoul scos.

Staţi, nu băliţi, stimaţi obsedaţi deghizaţi în sexişti, avea bustieră, ho! Firescul gestului şi nebunia generală au acoperit orice alt gând în faţa acestui gest dezinhibat. Să te cruceşti!

Ieşirea din peşteri

Sărbătoarea cu tribune pline ochi, cu suspans şi gesturi fotbalistice care n-au a roşi în faţa celor ale băieţilor a fost posibilă şi pentru că federaţia engleză a convins cluburile şi sponsorii să investească în fotbalul feminin.

N-o avea el ritmul şi adrenalina ciocnirilor masculine, dar compensează printr-o graţie şi o prospeţime care ne readuc la rădăcinile jocului. La pasiunea şi bucuria începuturilor când un dribling sau un gol nu erau doar butonierele unui contract sau transfer.

Pe atunci, oamenii veneau la stadion ca la un soi de teatru, ca să savureze o reprezentaţie atletico-artistică. Astăzi prea mulţi se duc ca să-şi trateze depresiile şi frustrările. Fotbalul feminin le-ar da şansa să regăsească spiritul rătăcit în peştera lui Ali Baba. Baba aia la care noi nu ajungem, oricum, niciodată.

Santa Closed

Tot duminică s-a terminat şi noul Tur al Franţei feminin. Ciclismul de fete e alt sport despre care băieţii buni zic că n-ar trebui să existe. Ei bine, şi în acest caz o disciplină tarată de scandaluri şi supiciuni a regăsit aerul prospăt al normalităţii, cu atacuri stângace, cu limite umane, cu bucurii şi supărări fără voal şi cu o învingătoare, Annemiek Van Vleuten, care cu trei ani înainte străbătuse singură pe bicicletă Columbia. Despre acestă aventură a spus, în esenţă, că mereu înveţi ceva când îţi mişti fundul şi că a rămâne pe loc înseamnă a da înapoi.

În aceste demersuri pur omeneşti se poate regăsi oricare dintre noi mai mult decât în lumea cealaltă plină de Extratereştri, Galactici şi Speciali. În aia stai cu berea şi floricelele ca să faci burta mare.

Fotbalistele şi ciclistele îţi dau pofta de a da într-o minge şi de a urca pe o bicicletă. E cadoul minunat al fetelor pentru toţi Moşi Crăciunii din lumea asta.