Gazetarul Cristian Tudor Popescu (65 de ani) a întors pe toate părțile abandonul Simonei Halep din optimile de la Washington. Sufocată de căldură, jucătoarea de 30 de ani s-a retras din meci în setul secund, într-un moment în care rusoaica Anna Kalinskaya conducea cu 7-5, 2-0.
Chiar dacă starea fizică a Simonei a avut de suferit din cauza temperaturilor ridicate de la Washington, CTP susține că fostul lider mondial n-ar trece nici printr-o perioadă ideală din punct de vedere mental, problemă care, indirect, îi „scurtcircuitează” și jocul.
CTP: „Simona Halep nu e într-o situație fizică și psihică foarte bună”
„Cred că nu e numai căldura de vină. Este de vină și căldura, dar Simona nu găsește... mă gândesc și la meciul precedent, câștigat contra unei jucătoare modeste (n.r. - Cristina Bucsa), cu multe, multe greșeli, cu un joc oscilant și confuz.
Nu cred că, în momentul actual, Simona este într-o situație fizică și psihică foarte bună. Se poate recupera pentru turneele următoare, pentru Rogers Cup, se poate recupera până la US Open, dar cred ca în acest moment trebuie să ia niște măsuri”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Pro Arena.
Cristian Tudor Popescu: „Simona Halep e vulnerabilă pe serviciul doi”
În continuare, CTP a explicat care e capitolul la care Simona suferă cel mai mult în această perioadă de tranziție a carierei sale. Jurnalistul consideră că, actualmente, Halep nu are un serviciu secund care s-o ajute să mai obțină rezultate importante în circuit.
„Ea și-a îmbunătățit serviciul ca mecanică, dar sunt niște probleme de natură psihică. A făcut unele greșeli din pricina nesiguranței, din pricina anumitor temeri față de adversară, în special pe serviciul doi.
Problema principală, puțin înțeleasă de cunoscători, este serviciul doi, nu serviciul unu. Calitatea unui jucător e dată de serviciul doi. Când îți intră primul serviciu, e bine, obții puncte, dar ce faci când nu-ți intră? Djokovic are un serviciu doi de o eficiență și de o siguranță ieșite din comun, ar putea juca doar cu serviciul doi.
Simona nu are un serviciu doi în momentul de față. Când îi intră primul serviciu, ea capătă încredere, întreaga alură a jocului ei e bună, dar, în momentele în care trebuie să servească cu serviciul doi, în special în fața unor adversare care joacă scurt, Simona e vulnerabilă. Ce am văzut noi după cooptarea lui Mouratoglou? O îmbunătățire a serviciului unu, dar la serviciul doi mai trebuie lucrat”, a mai spus reputatul jurnalist, conform sursei citate.
Simona Halep s-a retras de la Washington
Simona Halep a părăsit turneul de la Washington, după ce a abandonat în setul secund în meciul împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya, la scorul de 7-5, 2-0 pentru rusoaică. Sufocată de căldura de la Washington, jucătoarea noastră a decis să renunțe și să abandoneze, după ce a fost consultată și de medicul turneului.
Simona a revenit la Washinghton după o pauză de cinci ani. În 2017, ea abandona în decisivul meciului din „sferturi” cu Ekaterina Makarova, doborâtă tot de căldura infernală din capitala Statelor Unite ale Americii.
{{text}}