Banderola care refuză

Despre banderola care se refuză s-au scris camioane de articole. S-au făcut studii sociologice. Dar despre banderola care refuză nu s-a scris niciunul.

Motivul este simplu, nu s-a mai întâmplat niciodată ca obiectul acela textil, aparent neînsuflețit, să nu își dorească să stea pe brațul celui desemnat să o poarte. Desemnatul răspunde la numele Octavian Popescu, iar episodul a avut loc în repriza secundă a meciului Dunajska Streda-FCSB 0-1.

Ordinea ierarhică

Scena a avut ceva de un comic subtil și involuntar în același timp, demn de marile comedii mute ale anilor ’30. Schimbat la pauză din cauza unei posibile rupturi musculare, dar și după o prestație modestă, Florinel Coman ceda banderola celui desemnat a fi al doilea căpitan al FCSB în ordine ierarhică. Adică, Octavian Popescu. 

Nu se știe cine a stabilit ierarhia, nu e totuși greu de ghicit. În niciun caz vestiarul, ni s-a transmis cu precizarea că prima opțiune, Florinel Coman, este o voce respectată în vestiar. Spre deosebire de mai tăcutul Darius Olaru, a doua rezervă de căpitan.

Între datorie și onoare

Nu s-ar zice că Florinel are stofă de lider de opinie, dar din exterior lucrurile se văd altfel. Uneori chiar mai bine. Dar să nu pierdem ideea cu banderola buclucașă care minute bune (vreo 10 au cronometrat amatorii de senzațional) s-a încăpățânat să nu rămână pe brațul lui Tavi. 

La mijloc între datoria de a juca fotbal și misiunea sacră de a purta simbolul puterii, marea speranță a FCSB-ului a alergat o vreme cu textila în mână. Apoi mai făcea o tentativă să și-o pună pe brat. A fost nevoie de intervenția energică a oamenilor de pe margine, pentru ca obiectul neascultător să fie fixat acolo unde îi era locul. Direct pe piele, sub mâneca tricoului.

Mesajul cosmic și mușchii lipsă

Amatorii de ocultism, zodiace, numerologie și alte asemenea domenii paraștiințifice vor fi interpretat la modul serios un mesaj cosmic în revolta mută a banderolei. Cei înclinați mai spre științele exacte au observat brațul lipsit de mușchi al nestematei lui Becali și au explicat în consecință stânjenitorul episod. Apostoli ai binelui, dragii noștri oameni de fotbal, după ce mai înainte îi tămâiaseră pe Miculescu și pe B. Rusu, s-au ferit să spună că în mod normal nici Coman, nici Oct. Popescu nu ar merita să fie căpitani.

Calități. La ce bun?

După regulile elementare ale fotbalului și ale ierarhiei într-o echipă niciunul nu îndeplinește măcar o parte dintre calitățile cerute de ipostaza de șef al echipei. Valoare confirmată în timp, eventual și ceva vechime la locul de muncă, personalitate, calități reale de lider, respectat, dar și simpatizat de colegi, conduită personală impecabilă, poate și un minim orizont cultural.

La vopsitorie

Cum ar zice vocea tribunei, nu „să” există așa ceva. Da, dar ghiciți măcar o parte dintre calitățile unui șef de corp de armată la Florinel și Tavi? Coman a fost învestit căpitan nu pentru că peste noapte a devenit un fotbalist dedicat profesiei și în general alt om decât cel care șofează cu permis fals, ci pentru că trebuie vândut cât mai repede. La 24 de ani termenul de garanție este aproape să expire.

Între șters și mediocru

După câteva evoluții frumoase în sezonul trecut, timp în care era deja comparat cu Dumitrache (bine că nu și cu Dobrin), Popescu alternează evoluțiile șterse cu cele mediocre. E absent și la finalizare, și la construcție, pierdut în niște floricele inutile, care nu impresionează niciun fundaș advers. 

Bun comunicator, personalitate dominantă? Sigur că e foarte tânăr la 19 ani și pricep că o fi și timid (deși gura vestiarului altceva grăiește), dar rarele lui ieșiri la declarații nu sunt cea mai bună reclamă. Și ne oprim aici.

Radunovici? Păi, cui îl mai vinzi?

Existau variante mai bune? Bineînțeles, dar erau prea evidente. Și de o banalitate groaznică. Cum ar fi fost ca Risto Radunovici să fie ales prim căpitan, iar Andrei Cordea, al doilea? Blasfemie, Târnovanu al treilea? Ar fi fost supărător în țara în care Bănel Nicoliță a fost uns căpitan după ce a dat autogol în meciul cu Real Madrid.

Nu e singurul exemplu de pedeapsă prin răsplată. Plus că mai are sens să-l mai vopsești, pentru ca apoi să încerci să-l vinzi pe Radunovici, un muntenegrean de 30 de ani, harnic, constant și respectat de coechipieri?