Fotbal   •   Liga 1   •   DREPTURI TV

Mititelu a avut dreptate! Cluburile din Liga 1 suferă: eAD a virat doar o sumă infimă din drepturile TV » Firma răspunde: „Am dat 50%”

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 04 august 2022

15% din prima rată de drepturi TV ar fi, potrivit unor surse din lumea fotbalului, cuantumul achitat deocamdată cluburilor din Liga 1 de către firma deținătoare de drepturi tv, o situație care a inflamat conducătorii și finanțatorii.

UPDATE 18:30 / Reacția lui Orlando Nicoară

Orlando Nicoară, directorul eAD, firma care deține drepturile TV în Liga 1, a ținut să infirme informația, precizând: „Am achitat 50% din prima tranșă, nu 15% cum eronat ați publicat. Dacă vreți la virgulă, undeva la 45-47%”.

Mâine, eAD ar urma să mai achite „o parte semnificativă” din această primă tranșă. 


În luna iulie, cluburile din Liga 1 știau că vor primi prima tranșă din drepturile tv pentru sezonul în curs. Cel puțin așa susțin surse din lumea fotbalului că le promisese Orlando Nicoară, directorul eAD conducătorilor de cluburi, la ultima întâlnire de la Ligă. 

„Li s-a promis că pe 15 iulie sau cel târziu pe 25 iulie, va ajunge în conturile cluburilor prima tranșă. Banii nu doar că au întârziat, fiind plătiți la începutul lui august, dar au venit doar 15% din această primă tranșă. 

Mulți își făcuseră socoteli, urmau să achite salarii, rate din transferurile făcute înainte de sezon. I-a dat pe toți peste cap această situație. Și deocamdată nu se știe când vor veni restul de bani din această primă tranșă", au detaliat aceleași surse.

Respectiva „felie” din contract urma să asigure sume diferite fiecărui club, pentru că o parte era în funcție de locul ocupat la finalul sezonului precedent.


Adrian Mititelu, patron FCU Craiova: „Mai mult ca sigur meciul cu CSU nu va fi televizat”

Adrian Mititelu, aptronul lui FCU Craiova, a vorbit despre problema întârzierii banilor din drepturile TV și susține că meciul cu CS Universitatea Craiova nu va fi televizat.

„Nu costă 100.000 de euro un meci, așa cum a spus domnul Nicoară, poate 100.000 de euro pe meci plătește Digi, dar la Ligă nu ajung atâția bani. LPF e într-o situație dificilă, dacă în 2-3 zile problema nu se rezolvă, probabil vom avea altă licitație pentru drepturile TV.

Meciul mai mult ca sigur nu va fi televizat! După ce că aduc bani de acasă, acum trebuie să trec cu vederea și întârzierea banilor puțini care trebuie să vină din drepturile TV? Din ce am văzut eu azi la Ligă, contractul a ieșit din termen și din cadru.

Și n-am făcut chestia asta că am nevoie să vină lumea la meci, vă dau cuvântul de onoare, oricum jucam cu casa închisă. Vor fi cel puțin 20.000 de oameni pe stadion”, a declarat Mititelu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

Deținătorul drepturilor TV: „Dacă FCU Craiova - CSU Craiova nu va fi televizat, vor exista sancțiuni pentru toate cluburile”

Orlando Nicoară, directorul eAD, firma care deține drepturile TV în Liga 1, a spus că vor exista penalizări dacă meciul dintre FCU Craiova și CS Universitatea nu se va vedea la TV.

Noi n-avem un contract cu Mititelu, noi avem un contract cu LPF. Am plătit din vara lui 2017 aproape 200 de milioane de euro pentru fotbalul din Liga 1. Meciul dintre cele două Craiove este plătit în avans, la fel ca toate meciurile din etapele viitoare de campionat. Nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu domnul Mititelu, e într-un mood de fight, se ceartă cu toată lumea, cu domnul Rotaru, cu domnul Becali, cu FRF, cu jurnaliștii, cu LPF

Eu am încercat să vorbesc cu domnia sa, l-am sunat, nu mi-a răspuns, n-a revenit nici cu un apel. Am înțeles că domnul Mititelu a spus că drepturile TV sunt prea mici. Ar trebui mai mult de 100.000 de euro pentru un meci?

Dacă meciul nu va fi televizat, vor fi penalizări pe care le vor suporta toate echipele din Liga 1. Așa cred, asta va fi o decizie a Ligii, a Adunării Generale LPF



- Orlando Nicoară, la Digi Sport

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.