Cătălin Oprișan, editorialist GSP și unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, a venit în vestiarul cu povești al Gazetei Sporturilor. În al 3-lea episod al podcastului „Profu' de Sport”, noul proiect special lansat de Gazetă, realizat de redactorul-șef Cătălin Țepelin, Oprișan a vorbit despre dedesubturile prăbușirii sportului românesc.
VIDEO. Cătălin Oprișan: „România a murit în momentul în care a dispărut bătătorul de covoare”
- La Revoluție, erai într-a opta?
- Da, eram într-a opta și eram comandant de unitate. Da, eram la școala 156, în Militari, unde se învăța în trei schimburi. Cred că erau undeva pe la 2.300 de elevi într-un ciclu, se învăța și sâmbăta.
- Finalul epocii decrețeilor, dar mulți copii.
- Da, mulți.
- În București, în cartiere, când strigai cine iese la fotbal și aveai și mingea la sub braț, veneau 40 de copii.
- Da. Aveai bătătorul de covoare, eu întotdeauna am spus că ăla era Centrum Mundi (n.r. buricul pământului). România a murit în momentul în care a dispărut bătătorul de covoare.
- România fotbalistică zici?
- Nu! România toată! Pentru că acolo veneau și fetele, care făceau la bară, se învârteau, veneau vagabonzii, trăgeau de fiare. Toată România a murit. România sportivă, ca să înțeleagă lumea. În momentul în care s-a tăiat bara aia, iar lumea a început să-și ia mochetă în casă și aspirator Karcher, gata, s-a dus naibii tot.
- Bine, la bătător nu jucai fotbal. Jucai „21”, „Diri-Diri”, „Victoria”, „La Mălai”...
- Ba da! Bătătorul era aici, iar în partea cealaltă era punctul termic, pe care desenaserăm o poartă... În momentul în care s-a dărâmat bătătorul ăla, gata! A trebuit să te duci în școală, unde acolo erau vagabonzi, școlile s-au închis, au început să apară terenuri sintetice cu bani, 150 lei ora.
- Încă nu s-au deschis școlile, sunt tot încuiate. Copil fiind, n-ai voie să intri la școala din cartier să faci sport.
- Da. Ăla dă cu mingea și-ți plesnește mașina. Ieși ca bătrânul boșorog pe geam: „Băăăi, du-te, bă, de aici!”. Iar ăla zice: „Unde să mă duc, unchiule?”. Încă ceva, pe vremea noastră conta cine dribla, cine făcea „braziliana”. Acum, copiii bat mingea de trei ori, o aruncă în sus și cade pe o mașină. Pe vremea noastră, trebuia să fii Lăcătuș, să fii Hagi, aveai scris cu pixul pe tricou. S-a schimbat în rău în 30 de ani.
- Se schimbă lumea. E normal.
- Da, dar numai în rău? Unde-s băieții ăia care țin picurele? A murit așa, s-a dus toată generația?
- Dar au murit numai la noi? Că văd că prin alte părți, fotbalul a rămas la un nivel decent.
- Da, doar la noi.
- Deci, la noi, bătătătorul a omorât fotbalul.
- Păi, unde să mai joci? Aveam scara care urca pe punctul termic. Tăiasem cu pânza de bomfaier o bucată din ea și jucam baschet, ăla era coșul. Te descurcai. Contează tot. Contează că a dispărut bătătorul de covoare. Contează că nu mai ai unde să te joci.
- Asta e o problemă generalizată. Accesul la Playstation e mai facil în țări mai bogate decât este în România.
- Americanul are terenul de baschet în fața casei. La tine, nu-l mai ai. Îl duci în altă parte, îl duci la baschet, îl duci la handbal. Cu eforturi financiare uriașe, cu efort fizic.
Cătălin Oprișan: „Mi-am târât piciorul până aici, m-au adus doi băieți, dar încă joc fotbal”
- Avem în Gazetă un serial - Cât costă să faci sport. Cred că n-am avut niciun episod până acum unde să ieși cu mai puțin de 10.000 de lei pe an, indiferent de sport. De la baschet, înot, gimnastică, orice. Eu îmi aduc aminte de tine la fotbal, erai bandajat la genunchi.
- E modest ce e aici. Am niște fiare, niște inserții de oțel, e alt nivel.
- Și întrebarea e... de ce nu te lași?
- Nu pot. Am ceva la inghinali, sper că nu-i ruptură, adică mi-am târât piciorul până aici, m-au adus doi băieți.
- Cu burtă, cu genunchii făcuți praf, cu inghinalul franjuri, te duci totuși la fotbal.
- Sunt unii care trec pe lângă mine cu 230 km/h. Au 23 de ani. Nu mă dau pe lângă ei, că din experiență, din plasament, îi faci. A încercat unul să facă „braziliana”, s-a uitat la mine și a zis: „N-o încerc, că mă băgați în gard!". Era în față și ar fi vrut s-o dea ușor, am văzut cum o bagă între picioare ca lanțul de la bicicletă. Asta se păstrează.
{{text}}