Sepsi a pierdut prima manșă a turului III preliminar din Conference League, scor 1-3, în fața suedezilor de la Djurgarden. Bogdan Mitrea (34 de ani), căpitanul clubului covăsnean, s-a plâns de programul încărcat din perioada următoare.
Sepsi a încheiat meciul cu Djurgarden, joi, aproape de miezul nopții. Duminică, de la ora 16:00, covăsnenii vor juca împotriva celor de la UTA.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi a jucat în condiții dificile și partida din runda secundă, contra lui FC Argeș, la ora 12:00, când temperatura depășea 30 de grade.
Sepsi se plânge de program: „Noi nu avem voie să amânăm!”
„Jucăm acasă cu UTA și asta e bine. E bine că nu ne-au pus iar la 12 sau la 13. Până la 16 poate ne revenim, nu sunt nici 72 de ore de la acest meci. Djurgardens mi se pare că își amână meciurile din campionat, ei și nu știu câte campionate din Europa, pentru că prioritizează meciurile din cupele europene. Noi n-avem voie să amânăm pentru că nu mai avem timp să jucăm. Și când se joacă Cupa Mondială, noi vom juca.
Ei nu se gândesc la noi și ne pun la niște ore când nici nu poți să stai afară. Aș vrea să vină dânșii să stea, nu să joace, măcar să stea în tribună, să vadă dacă se poate juca fotbal. Faci un sprint și nu mai ai salivă.
Crezi că-i interesează? Nu contează pentru ei, pentru ei contează ratingul. Ar trebui să se gândească mai mult la jucători pentru că după ne plângem de spectacol. Fotbalul se joacă în nocturnă, nu duminică, la ora 12:00 - 13:00, când lumea e la biserică”, a spus Bogdan Mitrea, la Pro Arena, după eșecul cu Djurgarden.
În actualul sezon de Liga 1, două partide au fost mutate de la data inițială, din cauza programului din Conference League:
- Meciul dintre FCU Craiova și CFR Cluj, programat inițial sâmbătă, 23 iuliem, a fost mutat duminică, 24 iulie, zi în care au avut loc alte 3 partide! Sepsi a avut de suferit și atunci. Partida lor cu FC Argeș a fost devansată la ora 13:00
- Partida dintre FCSB și FCU Craiova, programată inițial luni, 1 august, a fost mutată duminică, 31iulie.
{{text}}