Liga 2

Mingea e în terenul lui Dinamo » Murad, anunț de ultimă oră: „Până atunci mai aștept”

Mohammad Murad // foto: Facebook @ Mohammad Murad

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 05 august 2022

Omul de afaceri Mohammad Murad a precizat pentru GSP.ro cum decurg discuțiile cu conducerea lui Dinamo în vederea preluării pachetului de acțiuni.

Mohammad Murad, om de afaceri cu o avere estimată la 150 de milioane de euro, a precizat deunăzi pentru GSP.ro că este „deschis” să investească la Dinamo, club aflat într-o situație delicată la nivel financiar.

Murad s-a interesat despre situația clubului, însă nu a primit răspunsurile scontate până în prezent. El a transmis pentru Gazeta Sporturilor că „aștept cel târziu până luni”.

Mingea e în terenul lui Dinamo » Mohammad Murad, anunț de ultimă oră

„Încă nu am primit un răspuns exact vizavi de solicitări, dar mai aștept astăzi, cel târziu până luni. Timpul este scurt, trebuie să vedem ce e de făcut”, a precizat Murad.

Vizavi de sumă pe care ar prespune-o afacerea, Murad a spus că „nu aș vrea să fac astfel de comentarii, nu sunt potrivite în acest moment”.

Libanezul Mohammad Murad, în vârstă de 57 de ani, a devenit unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România după patru decenii petrecute în țara noastră. 

Murad are afaceri multiple, în domeniul hotelier, în industria alimentară și în cea de fast-food, plus altele mai mici. A sosit în 1982 în România, pentru a face - și a absolvi - Facultatea de Medicină din Iași.

În urmă cu doi ani a fost în discuții să preia Dinamo de la Ionuț Negoiță. Ulterior, pentru scurt timp, a avut un contract de sponsorizare cu clubul.

VIDEO » Cum a sărbătorit Dinamo victoria cu Progresul Spartac

>

Mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.