Tenis

Traseu anevoios pentru Simona Halep la turneul WTA1000 din Toronto

Simona Halep // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 06 august 2022

Tabloul principal la National Bank Open, turneul WTA1000 din Toronto, Canada, a fost stabilit. Simona Halep (30 de ani, locul 16 WTA) este singura jucătoare din România care va participa la competiția cu premii totale de 2,7 milioane de dolari.

Meciurile de pe tabloul principal de la turneul din Toronto vor începe pe 8 august și se vor încheia pe 14 august. Până atunci vor avea loc cele două runde de calificări care vor umple golurile de pe tabloul principal.

În turul inaugural, Simona Halep, aflată în partea de jos a tabloului, va întâlni o jucătoare venită din calificări. Simona, favorita numărul 15, ar da în următoarea rundă peste câștigătoarea unui duel între Shuai Zhang și altă sportivă venită din calificări.

Traseu de foc pentru Simona Halep la Toronto din runda optimilor

Lucrurile se vor complica serios încă din turul 3, runda optimilor, unde Simona o va întâlni, cel mai probabil, pe Anett Kontaveit, recunoscută pentru jocul ei pe hard.

Simona ar avea în continuare o misiune dificilă, cu Aryna Sabalenka, Elena Rybakina și Coco Gauff posibile adversare în sferturile de finală.

Cea mai bună jucătoare - conform clasamentului - peste care ar putea da în semifinale este Paula Badosa, iar în finală, din partea superioară a tabloului, ar putea veni liderul mondial Iga Swiatek, Ons Jabeur sau Maria Sakkari.

În 2021, turneul a fost câștigat de italianca Camila Giorgi. În 2019, pre-pandemie, de Bianca Andreescu, iar în 2018 și 2016 chiar de Simona Halep. Turneul era denumit pe atunci „Rogers Cup” și avea loc la Montreal.

Anul acesta, turneul pune la bătaie premii totale de 2.697.250 dolari.

Mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.