Liga 2

Egalul cu Poli Iași l-a înfuriat pe Dorinel Munteanu: „Nu merge așa, treziți-vă! Săptămâna asta vom lua niște decizii”

+34 Foto
Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 06 August 2022

Dorinel Munteanu (54 de ani) nu a fost deloc mulțumit de prestația jucătorilor săi în primul meci al noului sezon de Liga 2. Oțelul a remizat pe teren propriu, la Galați, 0-0 cu Poli Iași.

„Nu sunt mulțumit nici de joc, nici de rezultat. Am pregătit altfel meciul. Chiar dacă suntem o echipă nou-promovată, mi-aș fi dorit să ne prezentăm altfel. Am avut în față o formație cu experiență în Liga 2, dar așteptam altceva de la jucătorii mei”, a afirmat antrenorul Oțelului.

>

Dorinel Munteanu: „Unii jucători trebuie să se trezească, nu merge așa!”

Munteanu nu-i menajează pe jucători și avertizează că va începe „curățenia” în lot:

„Majoritatea au corespuns, dar unii nu. Mă gândesc la ceea ce trebuie să fac pe viitor ca să mulțumim publicul și să câștigăm puncte, mai ales pe teren propriu.

Au fost jucători care m-au mulțumit, au făcut foarte multe, dar și câțiva jucători în privința cărora vom lua o decizie în această săptămână. Timpul este contra mea, vreau să mă prezint altfel la meciul cu Dinamo.

Jucătorii nu au fost apăsați în vreun fel, am spus că eu sunt responsabil pentru rezultatele negative. Unii dintre jucători trebuie să se trezească, să facă mai mult pentru această echipă. Nu merge așa!”

Dorinel Munteanu, după Oțelul Galați - Poli Iași: „Nu ne-au pus multe probleme”

Referitor la duelul cu Poli Iași, echipă cu pretenții de promovare, antrenorul gălățenilor a precizat că „puteam obține cele 3 puncte astăzi, am avut două sau trei ocazii foarte clare. Cu puțină șansă puteam câștiga. Adversarul nu ne-a pus prea multe probleme”.

Obiectivul nostru este să fim în play-off la iarnă. Promovarea este foarte departe. Iau lucrurile pas cu pas.

Sunt convins că publicul va veni în număr mare și în continuare. Astăzi pot fi nemulțumiți că nu am obținut cele 3 puncte acasă.

- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul

Ce a declarat Cristi Munteanu, managerul general de la Oțelul Galați

>

Se putea mai bine, echipa noastră a făcut un joc bun, nu a arătat că a fost primul ei meci în Liga 2. Nu uitați, am întâlnit-o pe Poli Iași, echipă care joacă de atât timp în Liga 2 și a făcut transferuri pentru promovare.

Noi am anunțat că ne interesează să ajungem în play-off, ne obligă numele și acest stadion plin. După acest meci am încredere că ne putem atinge obiectivele.

Vreau să le mulțumesc noilor parteneri de la combinatul Liberty. Au venit lângă noi să ne ajute, să ne susțină să ajungem în elita fotbalului românesc. Acolo este locul Oțelului.

Meciul cu Dinamo e un derby, sunt convins că vom face un meci bun acolo și că ne vom întoarce cu un rezultat bun. Dinamo rămâne Dinamo indiferent de ligă. E o situație de moment la ei, sper să se ridice, pentru că fotbalul nostru are nevoie de Dinamo, Oțelul, echipe care au scris istorie în campionat.

Mai multe știri din Liga 2: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.