CS Mioveni și FCSB au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 4 din Liga 1. Alexandru Pelici (48 de ani), antrenorul argeșenilor, cere transferuri după primul punct obținut de echipa sa în campionat.
După egalul contra roș-albaștrilor, Pelici a cerut conducerii noi jucători și a anunțat că vrea să-l ia pe Mihai Lixandru, mijlocașul celor de la FCSB.
„Lixandru este un obiectiv în continuare, orice jucător bun este un obiectiv pentru noi. Noi îl luăm cu drag dacă se poate.
Ne dorim, e important să-și dorească și el să vină, nu știu dacă își dorește. Dacă își dorește, îl așteptăm cu brațele deschise, mai ales că este și jucător U21.
Vlad Pop și Daniel Toma sunt tot U21 și joacă pe aceeași poziție.
Cât mai urgent, avem nevoie pe faza de atac puțină calitate. Când ajungem în situațiile acelea trebuie să dăm gol”, a declarat Pelici la Orange Sport.
Domnul Dică a fost la destule meciuri de-ale noastre, știa ce jucăm. A fost obligat să iasă, să vină sus și am reușit să profităm de spațiile din spatele lor, în momentul când pressingul lor nu a funcționat. Când am recuperat după prima lor linie de pressing și am verticalizat, am avut situații bune.
- Alexandru Pelici, antrenor CS Mioveni
{{text}}