Opinii

FCSB caută și nu găsește!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  duminică, 07 august 2022

Mare surpriză la Mioveni, unde era de așteptat ca vicecampioana să se impună lejer în fața ultimei clasate. Pe care nu puțini o consideră principala candidată la retrogradare. N-a fost însă așa. Nu doar că partida s-a încheiat la egalitate, dar Oct. Popescu et Comp. mai degrabă au câștigat un punct decât au pierdut două!

În ciuda unei posesii de 70%, FCSB era să se întoarcă la București cu mâna goală, căci Oancea și Cierpka au irosit în final, polonezul chiar în prelungiri, ocazii imense. Unice. Iarăși omul numărul 1 al formației din Berceni, portarul Târnovanu a intervenit providențial în ambele situații. În general însă, rezumând, acest nescontat 1-1 de la Mioveni a dovedit că degeaba ai mingea dacă nu știi ce să faci cu ea.

De notat că Pelici, tehnician despre care cred c-ar merita o echipă mai bună, a organizat meticulos apărarea. Ca o redută. Pe de altă parte, ghinionul a continuat s-o urmărească pe FCSB. În sensul că, după V. Crețu, Panțâru, Dumiter, I. Cristea, Fl. Coman și Radunovici, sâmbătă s-a accidentat și Ov. Popescu!

În condițiile în care Fl. Tănase tocmai a plecat, la fel Mamut, pus pe liber, iar la B. Rusu nu s-a apelat deoarece Gigi Becali i-a făgăduit primarului din Mioveni că nu-l va convoca, frumos că și-a respectat cuvântul într-o lume care uită ce promite de la mână până la gură!, Dică s-a văzut nevoit să-i introducă și pe debutanții Boboc, Dulca și Radaslavescu, care se antrenaseră doar o dată sau de două ori cu ceilalți!

Nicolae Dică, antrenor FCSB // foto: Imago Images

Ca atare, fără a-l absolvi pe Dică de încercările eșuate și improvizațiile de la FCSB, apreciate de unii (justificat) drept haos, e greu să transmiți o idee de joc, să stabilești o strategie, când la echipă e un du-te-vino permanent. Ca-n gară.

Faptul că vicecampioana, în ciuda achizițiilor, n-a obținut nicio victorie în 4 etape de L1 confirmă opinia lui Dan Petrescu, ironizată însă de toți "specialiștii", că echipele românești nu-s pregătite fizic și mental să joace în ritmul sâmbătă (duminică) - miercuri (joi), din care cauză și capotează.

Deși regretabil, "Bursucul" pare să aibă dreptate atât timp cât FCSB a rulat în actualul început de stagiune 26 de fotbaliști în 7 meciuri, mai mulți decât CFR Cluj, cu 24 în 9 meciuri! Concluzia e că FCSB tot caută ceva și nu găsește!

Că Becali a luat unii jucători ca să-i vândă repede și cu profit e o discuție mai amplă, ce nu-și are locul acum. Într-un moment în care, înaintea returului cu Dunajska Streda de joi, FCSB trebuie să strângă rândurile și să realizeze, de la patron la ultimul suporter, că un asemenea prilej nu poate fi ratat.

Campionatul e lung și vicecampioana poate, la o adică, recupera punctele cedate în acest start de sezon. Un pas greșit cu DS ar însemna însă un dezastru ce trebuie evitat. Părerea mea, chiar convingere, e că va fi. Că FCSB se va califica. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.