Unirea Constanța a debutat cu un eșec în noul sezon din Liga 2, 0-1 pe terenul Politehnicii Timișoara. Dacian Nastai, antrenorul formației controlate de Vasile Geambazi, nu știe exact care este noua denumire oficială.
Unirea Constanța a preluat locul în liga secundă de la desființata Academica Clinceni, anunțând un proiect interesant. La club s-a implicat Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, iar denumirea ar fi trebuit să fie modificată în FCSB A Clinceni, după cum afirma Mihai Stoica.
Pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, numele este în continuare Unirea Constanța, iar antrenorul Dacian Nastai spune că și pe contractul lui apare aceeași denumire.
Confuzie la Unirea Constanța
„Și pe mine trebuie să mă lămurească alții. Toți copii sunt de la Academia FCSB. S-a considerat că în dezvoltarea lor lipsește o treaptă. Avem FCSB 2 în Liga 3 și direct în Liga 1 este imposibil să joci. Pot sări unul sau doi copii, dar nu toți. Dar, în general, ei au nevoie și de această treaptă între Liga 3 și Liga 1. Acesta este scopul acestei echipe.
Acum, că ea se numește Unirea Constanța sau FCSB A Clinceni, asta rămâne de văzut și vor stabili comisiile care se ocupă de acest lucru. În contractul meu, în acest moment, apare Unirea Constanța”, a spus Dacian Nastai, potrivit Prosport.
În prima rundă, la Timișoara, Unirea Constanța a jucat cu numele Consiliului Județean Ilfov pe piept. Pe spatele tricourilor a apărut o campanie umanitară inițiată de Codin Maticiuc.
FOTO: Captură Youtube
{{text}}