Altele

Șoc în Brazilia: o legendă cu 8 titluri mondiale a fost împușcată în cap într-un club! Agresorul, un polițist, a fost arestat

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 08 august 2022

Brazilianul Leandro „Lo” Pereira (33 de ani), cel mai titrat luptător de jiu-jitsu, a murit după ce a fost împușcat în cap, într-un club din Sao Paulo.

„Idol în sportul nostru, Leandro Pereira a părăsit lumea fizică. Îl vom omagia pe cel care a inspirat atâta lume să poarte kimonoul”, a fost anunțul Federației Braziliene de Jiu-Jitsu.

Presa internațională scrie că decesul a avut loc duminică dimineață, după o altercație într-un club din Sao Paulo, Brazilia.

Leandro Lo, împușcat în cap

De 8 ori campion mondial, Lo se afla în club cu mai mulți prieteni când un bărbat, care părea în stare de ebrietate, a venit la masa lor și a început să facă mai multe gesturi amenințătoare către aceștia. Lo l-ar fi imobilizat cu o mișcare din artele marțiale și i-ar fi cerut acestuia să se calmeze și să plece.

Atunci, bărbatul ar fi scos o armă și l-ar fi împușcat în cap. Presa din Brazilia, citată deBBC, scrie că agresorul ar fi un polițist, care se afla în timpul liber și care acum ar fi fost arestat de forțele de ordine.

Leandro a fost dus de urgență la spital, dar medicii nu l-au putut salva și a intrat în moarte cerebrală, fiind declarat mort.

Leandro Pereira do Nascimento a fost campion mondial de 8 ori, la 5 categorii diferite. În palmares mai avea 5 Cupe Mondiale și 8 titluri Panamericane.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.