Mohammed Ihattaren (20 de ani), mjlocaș ofensiv aflat sub formă de împrumut la Ajax, este suspectat că ar avea legături cu o grupare mafiotă marocană.
Fotbalistul care aparține de Juventus ar fi suspectat că face parte din Mocro Maffia, un grup infracțional marocan care acționează în Belgia și Țările de Jos, potrivit De Telegraaf, citat de Marca.
Membrii Mocro Maffia sunt cunoscuți pentru asasinate și tentative de omor.
Ihattaren, jucătorul lui Ajax, suspectat de legături cu mafia
„Imaginea pe care a creat-o este aceea că este apropiat de cei din mafie. Asta nu înseamnă că el are acțiuni criminale, dar linia este una subțire”,a spus John Van den Heuvel, fost ofițer de poliție și jurnalist la De Telegraaf.
Ihattaren i-ar fi împrumutat mașina unuia dintre liderii Mocro Maffia, iar acesta ar fost cu ea la ultimul proces. Ulterior, mașina fotbalistului a fost incendiată. Conform sursei menționate, Ajax încearcă să rupă contractul cu jucătorul împrumutat de la Juventus.
Mijlocașul ofensiv a evoluat și pentru PSV, în sezonul 2020-2021, tot împrumutat de la echipa din Serie A. Ihattaren a jucat atunci 22 de meciuri în Eredivisie, a marcat 3 goluri și a oferit 2 pase decisive, reușind cel mai bun sezon al carierei.
{{text}}