Doar România își pune echipele de frunte să joace de două ori pe săptămână. Unde ne e iubirea de moșie? Ar trebui să amânăm totul și să jucăm restanțele în noaptea de Anul Nou, nu?
CFR străbate văzduhul continentului în lung și-n lat, o să ajungă să se antreneze și în avion, Dan Petrescu urlă și nimeni nu-l aude. Cum așa? Ce bătaie de joc! După ce le elimină doi inși la Chindia, cu ciudățeniile VAR-ului, îi mai pune să joace și de două ori pe săptămână!
La fel Craiova, nevoită să călătorească din Albania în Polonia, via Mediaș, la fel Sepsi, care zilele acestea va face o vizită septentrională în Suedia, la fel FCSB, care dacă trece de Dunajska, va ancora în fiordul Stavanger.
Printre aceste zboruri deasupra continentului, bieții oameni mai sunt obligați, prin weekenduri, la escale total nedorite, pe terenurile neospitaliere ale unor echipe din altă clasă socală. Chindia, Mioveni, niște amărășteni…
Obiceiuri estice
Prin comparație, reflexul amânării de meciuri, întru propășirea fotbalului local, e destul de răspândit într-o zonă sud-est europeană (Balcani, Panonia, plus fărâme ex-sovietice și ex-iugoslave). Acest areal uns cu toate alifiile are un simț patriotic extrem de rezistent prin decenii, rămas din epoca plenarelor și congreselor.
„Crearea celor mai bune condiții” e stâlpul de rezistență al acestui tip de discurs, iar amânarea „în vederea unei cât mai bune reprezentări în arena internațională” e modalitatea cea mai simplă de a fi patriot. GSP a prezentat o situație amănunțită, iar România pare o insulă de neiubire de glie într-un ocean brăzdat de valuri patriotice.
Un august fierbinte
Asta ne e nouă soarta, generată de coeficientul UEFA aflat în vertiginoasă scădere. Pentru a ajunge în Nirvana grupelor Conference League trebuie să disputăm în iulie, dar mai ales în august, câte trei tururi de calificare (ba CFR chiar patru tururi), majoritatea prin acest lighean est-european extrem de neprietenos.
Șase meciuri internaționale (CFR-ul chiar opt) într-o lună și ceva în care se dispută alte opt etape de competiție internă! Ar trebui ca Liga și televiziunile să fie mai înțelegătoare, nu? Să amâne câte trei-patru partide de-ale lui Sepsi, FCSB, Craiova și, dacă se poate, toate meciurile interne ale CFR-ului.
Excepția în favoarea clujenilor s-ar baza pe două argumente imbatabile: primul că vișiniii din Gruia sunt campioni și trebuie respectați, al doilea că Petrescu face tărăboi din orice motiv, deranjându-l inclusiv că seara întotdeauna se întunecă, iar dimineața întotdeauna se luminează.
Alte vremuri…
Ne întoarcem în urmă cu vreo patru decenii, pe vremea când echipele noastre, Steaua, Dinamo, Craiova, însemnau ceva în Europa. Se amânau meciuri peste meciuri în Divizia A, „europenele” ajungeau și la câte șapte-opt restanțe, pe care le disputau mai la vale, peste câteva luni, pe final de campionat, după terminarea parcursului european. În acei ani optzeci, acele restanțe se terminau cum trebuia, fie cu victoria favoritelor, fie cu remize de salon, în virtutea omeniei, îmbogățite cu un dezvoltat spirit tovărășesc.
Depinde ce e dincolo de gard
Sigur că acum, în august, suntem contrariați că prin vecini se tot amână meciuri, iar la noi nu. Peste vreo lună-două, când vor începe grupele Champions League, iar lumea bună va intra și ea în focuri, vom observa însă că Realul va găsi normal să joace miercurea în Ligă și duminică în campionat. Bayern la fel, Liverpool la fel, toată lumea va considera profund firesc să dispute două meciuri pe săptămână. Asta e viața!
Octombrie al lor cade la noi mult mai devreme, în august. Ei nu se plâng, pentru că dacă se uită peste gard bagă de seamă că nimeni nu amână, toată lumea joacă. Dincolo de gardul nostru e acel lighean sud-est european, în care înoată patrioții crescuți la sântul Levantului și al Tratatului de la Varșovia.
{{text}}