FC Argeș a dat lovitura cu Alexandru Ișfan. Piteștenii au anunțat că jucătorul de 22 de ani este în totalitate al argeșenilor, după ce aceștia au cumpărat și restul procentelor pe care le avea Mioveni asupra fotbalistului.
În timp ce marile echipe ale campionatului îl curtează pe Ișfan, FC Argeș și-a asigurat în totalitate drepturile asupra fotbalistului. Aceștia au cumpărat cele 45% procente pe care le deținea CS Mioveni, echipă care l-a vândut anul trecut la Pitești.
„O veste bună pentru suporterii echipei FC Argeș: Alex Ișfan este 100% al nostru! Ne dorim să continue seria evoluțiilor foarte bune din acest debut de campionat și să construim o echipă puternică la Pitești!”, a anunțat primarul Cristian Gentea pe pagina de facebook.
L-au luat pe Ișfan ca să-l dea?
Această afacere poate, surprinzător, să îi aducă și transferul lui Ișfan. În trecut, primarul Gentea a fost greu de convins de FCSB sau CSU Craiova, acesta cerând mult pe atacantul său tocmai din cauză că aproape jumătate din sumă mergea către Mioveni.
Însă acum situația stă altfel, Argeșul urmând a încasa toți banii pe Ișfan în cazul unui transfer. În aceste condiții, pretențiile clubului ar putea fi mai reduse în privința sumei de transfer.
Am discutat despre un transfer, dar eu îmi văd de treaba mea. Când va fi, nu contează echipa, Craiova, Steaua, CFR, Benfica, Real, eu trebuie să fiu pregătit. Chiar nu mă gândesc la asta, îmi văd de treaba mea la Argeș. Că va fi peste o lună, peste un an, nu contează.
- Alexandru Ișfan, FC Argeș
{{text}}