Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Serena Williams se retrage din tenis după US Open 2022. Anunț oficial

+54 Foto
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună,

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 09 august 2022

Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue că se retrage oficial din tenis, după ediția din acest an de la US Open, 29 august - 11 septembrie. 

Serena Williams este una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din istorie. Americanca are 73 de titluri la simplu în carieră și 23 de titluri la dublu. 

Serena are 23 de titluri de Grand Slam, cu unul mai puțin decât jucătoarea-record din tenis, Margaret Court (24). Serena are șansa, la acest ultim US Open să egaleze acest record. 

Serena Williams se retrage din tenis: „Aș minți dacă aș spune că nu vreau recordul lui Margaret Court”


„Sunt oameni care spun că nu sunt GOAT (nr. cea mai bună din istorie) pentru că nu am depășit recordul Margaret Court de 24 de titluri de Grand Slam, pe care ea l-a obținut înainte de Era Open, care a început în 1968”, a scris Williams în scrisoarea din Vogue. „Aș minți dacă aș spune că nu vreau această performanță. Nu știu dacă voi fi pregătită să câștig la New York, dar voi încerca”. 

„Nu mi-aș fi dorit niciodată să fiu obligată să aleg între tenis și familie. Nu cred că este corect”, a explicat jucătoarea americană. „Dacă aș fi fost bărbat, nu aș fi fost nevoită să scriu asta, pentru că aș fi jucat în continuare și aș fi câștigat, în timp ce soția mea făcea efortul fizic de a ne extinde familia”.

„Trebuie să mă concentrez pe a fi mamă, pe obiectivele mele spirituale și, în sfârșit, să descopăr o Serena diferită, dar entuziasmată. Voi savura aceste săptămâni viitoare”, a mai scris într-o postare pe Instagram azi.

Serena Williams a câștigat primul meci după 430 de zile


Ieri, campioana americană fără clasament a învins-o pe Nuria Parrizas-Diaz (31 de ani, 57 WTA), scor 6-3, 6-4, și s-a calificat în turul secund al Rogers Cup, competiție organizată anul acesta la Toronto.

Trecuseră 430 de zile de la ultima victorie, în șaisprezecimile de finală de la Roland Garros 2021, un 6-4, 6-4, împotriva lui Danielle Rose Collins.

Cristian Tudor Popescu: „Serena are 41 de ani, nu se mai poate!”

Cristian Tudor Popescu a discutat ieri despre revenirea Serenei Williams la Wimbledon după un an de pauză. Multipla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a fost învinsă în primul tur de franțuzoaica Harmony Tan (24 de ani, 115 WTA), prestația americancei provocând o reacție fără echivoc din partea lui CTP.

„La dublu ar putea să mai joace, să facă spectacol, ar veni lumea s-o vadă. Dar la simplu, la modul în care se mișcă...loviturile ei parcă au un amortizor. Are 41 de ani, nu se mai poate! Chiar nu știu ce vrea să mai demonstreze în continuare. N-are cum să mai câștige vreodată un Grand Slam. Nu e corect să-i acorzi Serenei wild-card, în timp ce o tânără jucătoare care ar putea să «explodeze e văduvită de așa ceva.

Nu-i frumos ce face Serena. Eu am susținut că nimeni n-are voie s-o dea afară din tenis. Poate să joace în continaure, dar nu e bine pentru imaginea ei”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.