Invitat astăzi la GSP LIVE, Adrian Mititelu, patronul de la FCU Craiova, a povestit ce a trăit în spatele gratiilor, în Penitenciarul Pelendava din Craiova.
În noiembrie 2020, omul de afaceri a fost condamnat la 3 ani de închisoare în cazul transferului lui Mihai Costea de la FC Universitatea Craiova la FCSB. Mititelu a fost eliberat condiționat în iulie 2022.
VIDEO Adrian Mititelu: „La început a fost cumplit în închisoare”
Adrian Mititelu a povestit că a lucrat ca ospătar în închisoare.
„În Craiova, în penitenciarul de maximă siguranță, e foarte greu. Mai ales pentru mine, care nici nu știam cum arată un arest. Părea un vis.
Era pandemie când am fost încarcerat. În prima noapte am fost dus pe o secție de maximă siguranță, unde sunt încarcerați cei care comit fapte grave, omor. Am stat în camere mici, timp de 15 zile. A fost cumplit.
Am stat într-o celulă de 3x3. Toți de acolo țipau, urlau. Unii râdeau, alții mă încurajau, unii mă înjurau. Făceau glume «Gata, te-a băgat Olguța la închisoare». A fost cumplit.
Eu tot credeam că se întâmplă ceva și nu rămâne sentința. Toți avocații erau optimiști. După câteva luni m-am obișnuit și am luat-o ca atare. Îmi era teamă că echipa nu rezistă. Nici pentru Adiță nu a fost ușor, avea 23 de ani și jumătate.
M-am gândit să scriu o carte. Dar nu pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 20 de zile. Am multe de scris. M-am gândit la un titlu «50 de ani în fotbal».
În detenție, inițial serveam mâncarea. Eram ospătar. Primeam mâncarea de la bucătărie și le-o puneam deținuților în farfurie”, a povestit Adrian Mititelu.
{{text}}