Astăzi, în direct la GSP Live, Adrian Mititelu a venit cu un nou val de critici și acuze la adresa conducerii LPF și a deținătorilor de drepturi din Liga 1. Finanțatorul FCU Craiova a schițat și un plan radical de reformare a ligii care ar aduce încasări suplimentare cluburilor.
Iritat de orele de programare ale meciurilor și de întârzierea plăților din drepturile TV, Adrian Mititelu a declanșat în ultimele săptămâni o campanie împotriva lui Gino Iorgulescu și a modului în care sunt gestionați banii de la televiziuni.
În această dimineață, Mititelu a susținut că ar fi fost șantajat înainte de alegerile pentru președinția LPF desfășurate la finalul lunii mai:
„Gino vine și spune că reformează Liga, că maximum două mandate, dar două mandate sunt pentru fraieri. El stă trei. Vă fac o destăinuire. S-a votat în unanimitate pentru Gino, dar și acolo au fost intervenții. Noi am fost singurii care nu i-am dat adeziunea lui Iorgulescu înainte de alegeri. Au încercat, au făcut intervenții și pe la mine, la închisoare. Au încercat să ia legătura cu mine. Până la urmă mi-au arătat pisica.
Eram în detenție, am votat și eu de teamă. Mi-au arătat pisica. Au zis că nu-mi înregistrează contractele în care am clauză de prelungire pe un sezon sau două. Trebuia să notific jucătorul până la 30 mai și contractul se prelungea în condițiile financiare noi pe care le aveam agreate. Au spus că trebuie să fie jucătorii de acord. Au tărăgănat până la alegeri. Am votat pentru Gino și imediat s-a rezolvat problema. Au legitimat jucătorii fără nicio problemă”.
Mititelu ar vinde sediul LPF
Mititelu a admis „că ieri sau alaltăieri s-a plătit o mare parte din sumele care trebuiau plătite”, însă și-a continuat atacurile la adresa LPF, venind cu o propunere de eficientizare a sumelor provenite din drepturi:
„Ce ne trebuie nouă Ligă care să consume 300.000 de euro pe lună?! Președintele ia 25.000 de euro pe lună pentru ce? Să administreze un contract de drepturi TV? Face odată la 5 ani un contract și pe ăla îl face prost. Eu aș vinde sediul Ligii, aș închiria o cameră la FRF într-un colț, l-aș ține pe Iustin Ștefan, un băiat pregătit pe care îl prețuiesc, și două secretare, în rest i-aș trimite pe toți acasă. Aș economisi 3 milioane de euro, asta ar însemna măcar 200-300.000 de euro în plus pentru fiecare club”.
E o nebuloasă cu aceste drepturi. Deja am vorbit puțin și au început să-mi dea unii niște sfaturi. Sunt fel și fel de zvonuri că sunt fel și fel de oameni în spate, cu servicii, generali de securitate…Oamenii au început să se teamă, nimeni nu vorbește. În general, suntem foarte lași. Am văzut în detenție că Becali a făcut și el scandal după care am văzut că s-a potolit. Probabil i-a spus și lui cineva să se potolească”
- Adrian Mititelu, la GSP Live
„L-aș pune pe Șucu să negocieze pentru cluburi”
Mititelu e convins că o renegociere a contractului pentru drepturi TV care expiră în 2024 ar aduce mai mulți bani cluburilor din Liga 1: „L-aș pune pe Dan Șucu, de a cărui venire în fotbal mă bucur foarte tare, să negocieze contractul de drepturi TV, sunt convins că ar obține mult mai mulți bani. Se pot încasa cel puțin 4-5 milioane în plus pe an. Fotbalul e pe un trend ascendent, publicitatea a crescut, avem stadioane noi, a trecut pandemia.
M-am simțit jignit când cineva dintre cei care dețin drepturile TV mi-a dat un telefon să votăm la Adunarea Generală pentru o prelungire automată pe doi ani a actualului contract, din 2014 până în 2026. Vă dați seama unde am ajuns?! Se vaită deținătorii că drepturile sunt scumpe, dar pe de altă parte vor de acum să-l prelungească pe alți doi ani. Noi rămânem fraieri în continuare, dar eu nu vreau să mai rămân fraier. Din 2024, vreau o altă abordare”.
Am niște informații că suma care se încasează de la televiziune e mult mai mare decât suma care ajunge la cluburi, dar nu am nicio dovadă. Nu vă întrebați de ce avem nevoie de intermediar pentru drepturi? E ca aia cu țăranii care cresc roșii și vine unul să le ducă la piață. Intermedierea asta ascunde altceva, credeți-mă, dar puțini au curaj să vorbească”
- Adrian Mititelu, la GSP Live
{{text}}