Dan Tanasă (41 de ani), deputat din partea partidului AUR, l-a propus în spațiul public pe Gheorghe Hagi (57) pentru funcția de ministru al Sportului, în contextul informațiilor neoficiale care indică îndepărtarea actualului ministru, Eduard Novak.
Cu Eduard Novak aparent pe făraș din Guvernul Ciucă, au început să circule posibile nume de înlocuitori pentru funcția de șef al Sportului.
Dan Tanasă, deputat de Mureș din partidul AUR, l-a propus pentru această funcție pe Gheorghe Hagi, în prezent antrenor-acționar la clubul Farul Constanța.
Un parlamentar AUR l-a cerut pe Gică Hagi ministru al Sportului
„După atâția amatori, merită să încercăm cu un profesionist pur-sânge: Gheorghe Hagi, ministrul Sportului!”, a scris Tanasă pe pagina publică de Facebook, unde este urmărit de 40.000 de persoane.
Dan Tanasă // foto: FacebookPostarea lui a adunat peste 2.700 de aprecieri și sute de reacții, pro și contra:
- „Ar fi fantastic! E un om cu capul pe umeri și știe să gestioneze lucrurile, iubește sportul, este cunoscut, apreciat și iubit de toată lumea!”
- „A adus faimă și respect României. Cred că merită să fie ministru!”
- „Lăsați simbolul Hagi nemurdărit de jocurile politice”
- „Să-l compromiteți și pe el? Este un simbol al României”
- „Cred că ar fi mai bun la FRF în locul lui Burleanu”
- „Locul lui Hagi nu este în administrație, este bine unde este acum”
- „Pentru ideile lui cu privire la tineret ar fi excelent”
- „Politicul a schimbat în rău oamenii, nu e bine! Mai bine președinte FRF”
Gică Hagi: „Multinaționalele să dea 1-2-3% din cifra de afaceri către sport!”
De-a lungul anilor, Gheorghe Hagi a adoptat de mai multe ori poziții constructive, de îmbunătățire a fotbalului românesc. Hagi a vorbit adesea despre nevoia de implicare, de sponsori și de bugete.
Cel mai recent, Hagi a cerut: „Dacă vreți ca fotbalul nostru să iasă din groapă, dați o lege simplă, pe care v-am zis-o de acum 5-6 ani. Am mers la minister și le-am dat-o în scris: multinaționalele să direcționeze 1-2-3% din cifra de afaceri către sport!”
@gsp.ro Soluția lui Gică Hagi pentru a rezolva marea problemă din fotbalul românesc #gicahagi #fotbal #Romania #liga1 ♬ sunet original - GSP - Gazeta Sporturilor
Eduard Novak ar urma să fie înlocuit
Propunerea lui Tanasă a venit în contextul în care se vorbește despre o posibilă remaniere a lui Eduard Novak, ministru al Sportului din decembrie 2020.
Antena 3 a scris zilele trecute despre faptul că numele lui Novak se regăsește pe lista miniștrilor care ar urma să fie înlocuiți. Acestuia îi sunt reproșate multiplele scandaluri în care a fost implicat cât s-a aflat în fruntea Ministerului (lista, AICI).
Dan Tanasă face parte din Parlamentul României din toamna lui 2020, când a fost ales deputat de Mureș pe listele AUR. Începând din februarie 2021, este președintele comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați.
El este o figură controversată, implicat în mai multe scandaluri pe holurile Parlamentului. În martie 2021 l-a înjurat pe parlamentarul USR Ionuț Moșteanu, incidentul fiind relatat la acel moment de către Libertatea.
{{text}}