Startul actualului sezon de Liga 1 aduce o afluență de spectatori ieșită din comun la meciurile de fotbal.
- Media în Liga 1 e cea mai mare din ultimul deceniu și jumătate, cu nu mai puțin de 25% dintre jocuri care au avut peste 10.000 de fani
- La meciurile de astăzi, ale celor 3 echipe care vor evolua acasă în Europa, FCSB, Craiova și CFR, sunt așteptați peste 70.000 de spectatori
- Explicațiile acestui fenomen pot fi ridicarea restricțiilor după 2 ani de pandemie, stadioanele noi pe care se joacă, dar mai ales faptul că fotbalul tinde să devină cea mai ieftină distracție în România
Încă o etapă cu stadioane extrem de populate în Liga 1. Runda a 4-a a produs arene aproape pline pe axa Mioveni - Giulești - Sf. Gheorghe - Craiova - Botoșani.
Trendul arătat în primele etape a continuat și în weekend-ul trecut, în care s-a stabilit și recordul absolut al sezonului, la derby-ul Băniei, unde au asistat peste 23.000 de spectatori. Liga 1 și-a recâștigat publicul și se află la același nivel de interes de la jumătatea și din finalul anilor 2000, când fotbalul românesc era la un nivel deosebit, atât ca atractivitate în lupta pentru câștigarea titlului, cât mai ales pe plan extern.
Atunci, în cupele europene jucam an de an în primăvară și am avut inclusiv un sfert de finală în Cupa UEFA, între Steaua și Rapid.
„Fotbalul și-a recâștigat publicul", a titrat Gazeta Sporturilor, într-o analiză realizată în urmă cu 10 zile. Argumentele sunt nu doar faptul că media generală a Ligii 1 e cea mai mare din 2008-2009, dar și că un meci din 4 a beneficiat de cel puțin 10.000 de spectatori, un nivel formidabil pentru popularea tribunelor.
Deși rezultatele externe au lipsit cu desăvârșire în ultima vreme, atât pentru formațiile de club, cât mai ales pentru echipa națională, fotbalul a reaprins pasiunea românilor și, mai mult, i-a determinat să și meargă pe stadioane, nu doar să-l privească la TV și să-l comenteze în online.
Care ar putea fi explicațiile acestui fenomen în masă, produs chiar într-o perioadă în care, în alți ani, când tribunele erau goale, principalul argument al lipsei fanilor era că lunile iulie și august sunt de concedii, iar oamenii sunt plecați în vacanțe?
1. Ridicarea restricțiilor
Este, practic, primul start de sezon după doi ani în care nu mai există niciun fel de restricții referitor la pandemia de coronavirus. Nu mai e nevoie de certificat de vaccinat, de trecut prin boală, nu mai e nevoie nici de test negativ pentru a putea intra într-o arenă în care are loc un meci de fotbal.
2. Libertatea de după pandemie
În afara eliminării restricțiilor, oamenii au reprimit libertatea totală de a trăi viața ca până înainte de martie 2020, adică până în urmă cu un an și jumătate. În mare parte din ultimii 2 ani, mulți au trăit într-un mod total atipic, fără socializare, chiar cu jobul realizat de acasă, fără ieșiri cu prietenii, fără ieșiri în vacanțe sau fără a accesa alte distracții.
O bună perioadă, fotbalul a fost oprit complet, după care a fost reluat, dar cu tribunele complet închise, ulterior cu prezență de 30 sau 50%.
3. Reapariția unor echipe cu bazine mari de spectatori
Liga 1 a pierdut-o pe Dinamo, un club cu mare tradiție, dar și cu susținere masivă din partea fanilor, însă a readus în prim-plan alte branduri importante. Petrolul și U Cluj au promovat, Rapid și FCU Craiova s-au întărit, arată bine și atrag în număr mare oamenii pe stadion.
4. Stadioanele noi oferă confort fanilor
Majoritatea jocurilor din Liga 1 s-au jucat pe arene noi, care au rolul de a atrage și ele oamenii la fotbal. Cele două Craiove au un stadion splendid în Bănie, Rapid s-a mutat recent în casă nouă, Petrolul are o bijuterie de arenă, FCSB joacă pe cel mai mare și mai scump stadion, iar Sepsi, de când a inaugurat noua construcție, și-a sporit considerabil media de suporteri.
UTA e în aceeași situație și aproape sigur la fel vor sta lucrurile și cu U Cluj, după ce va reveni pe Cluj Arena, în urma festivalului Untold.
5. Cea mai ieftină distracție
Totuși, poate cea mai argumentată explicație pentru prezența mare pe stadioane e faptul că în momentul de față fotbalul a devenit dacă nu cea mai ieftină, cu siguranță una dintre cele mai ieftine distracții din România.
Prețurile biletelor, indiferent de meci și de numele echipei gazdă, sunt extrem de accesibile. Nu există meci de fotbal, indiferent că e în Liga 1, că e derby sau să se joacă în cupele europene, pe care să nu și-l poată permită oricine.
Exemple de prețuri la meciuri din acest sezon
Meci | Prețurile cele mai mici |
FCU Craiova - CSU Craiova | 10 lei |
Petrolul - Rapid | 10 lei |
FCSB - Dunajska Streda | 10-20 lei |
CSU Craiova - Zoria Luhansk | 15 lei |
Rapid - FCSB | 30 lei |
Nicio altă sursă de distracție la care se poate apela, în weekend sau în cursul săptămânii, nu presupune un preț atât de mic precum la meciurile de fotbal.
Exemple de prețuri la câteva dintre atracțiile din București și din jurul acestuia
Sursă | Preț |
Parc de distracții Edenland | 15 lei intrarea + 80 lei paintball sau 150 lei/45 de minute de echitație |
Therme | 66 lei/3 ore |
Water park Otopeni | 75 lei/zi |
Film la mall | 29 lei sau 35 de lei la avanpremieră |
O tură în Roata Mare din Parcul Tei | 20 lei |
Plimbare cu vaporaș în Herăstrău | 17 lei |
Bicicletă închiriată | 20 lei/2 ore |
Intrare Muzeul Antipa | 20 lei |
Plimbare Tuk Tuk în București | 180 lei/1 oră |
Acces intrare Casino Marriott | 50 lei |
Bilet Teatrul Național | 55-140 lei |
Concert Nikos Vertis, Sala Palatului | 180 lei |
35-55de lei e prețul unei porții de paste la diverse restaurante din București
10-15lei e prețul unei beri la o terasă din Capitală
Zi cu 70.000 de spectatori pe axa București-Craiova-Cluj
Astăzi, în manșa secundă din turul 3 preliminar din Conference League, toate cele 4 echipe românești încearcă să obțină calificarea.
Singura care evoluează în deplasare e Sepsi, în vreme ce FCSB, CSU Craiova și CFR vor juca pe teren propriu. Iar din modul în care arată vânzările biletelor până în preziua jocurilor, estimările pentru asistența pe cele 3 stadioane indică prezența a cel puțin 70.000 de persoane:
FCSB - Dunajska Streda
- până aseară se vânduseră peste 30.000 de bilete
- s-a decis să se deschidă inclusiv inelul 3 al tribunei 1, păstrat inițial pentru eventualitatea în care oaspeții aduceau suporteri
- Peluza Sud va rămâne închisă, în urma suspendării primite de la UEFA
- mai sunt disponibile în jur de 9.000 de bilete, iar casele de la Arena Națională vor fi deschise astăzi până la ora de start, 20:30
- se așteaptă că se vor vinde toate biletele, va fi sold-out, ceea ce înseamnă că se va trece de 40.000 de spectatori
CSU Craiova - Zoria Luhansk
- până aseară, se comercializaseră în jur de 17.000 de bilete
- se mizează ca instalarea lui Rădoi să producă un și mai mare interes în jurul acestui meci
- organizatorii așteaptă în jur de 25.000 de fani
CFR - Șahtior Soligorsk
- nu s-au vândut decât în jur de 2.000 de bilete
- orașul Cluj e pustiu după încheierea festivalului Untold, care a avut loc în weekend-ul trecut
- șefii campioanei mizează totuși pe cel puțin 5.000 de suporteri
Topul spectatorilor în acest sezon de Liga 1
CLUB | MEDIE ACASĂ |
FCSB | 17.2 |
CSU Craiova | 14.52 |
FCU Craiova | 13.57 |
Rapid | 12.29 |
UTA | 9 |
Petrolul | 8.58 |
Și televiziunile fac audiență bună cu fotbalul
Nu doar cluburile s-au bucurat de interesul mare arătat de public pentru meciurile din Liga 1 și din cupele europene, ci și televiziunile care au transmis aceste jocuri. Există 4 exemple care arată că fotbalul, practic, nu prea are rival atunci când propune meciuri cu miză sau în care evoluează formații cu priză la spectatori.
Toate aceste 4 exemple au dominat audiența pe intervalul de timp în care au rulat, indiferent de ceea ce au avut celelalte posturi TV în program:
1. FCSB - Saburtalo 4-2
- meciul a fost transmis de ProTV și a avut un nivel deosebit de urmăritori la nivel național: 1,3 milioane de privitori
2. Dunajska Streda - FCSB 0-1
- Antena 1 a televizat confruntarea și a fost pe primul loc timp de aproape 2 ore, cu 1,1 milioane de telespectatori
3. Rapid - FCSB 2-0
- derby-ul s-a apropiat de un milion de telespectatori pe 3 posturi pe care a fost transmis: Digi, Orange, Prima Sport. A fost pe primul loc, cu mai mult de 50% peste ProTV
4. FCSB - FCU Craiova 1-1
- deși a avut o oră de start atipică, 22:30, iar meciul s-a terminat la 00:28, tot a reușit să domine audiența
- cele 3 posturi au făcut cumulat o audiență de peste o jumătate de milion de telespectatori, fiind, pe targetul urban, pe primul loc, peste ProTV și Kanal D
8 meciuri cu peste 10.000 de fani
MECI | NR. FANI |
FCU Craiova - CSU Craiova 1-2 | 23.211 |
FCSB - U Cluj 1-1 | 19.237 |
CSU Craiova - Rapid 0-1 | 17.293 |
FCSB - FCU Craiova 1-1 | 15.167 |
Rapid - FCSB 2-0 | 13,000 |
CSU Craiova - Sepsi 2-2 | 11.74 |
Rapid - FC Argeș 2-1 | 11.577 |
Petrolul - FC Voluntari 0-1 | 10.12 |
{{text}}