Vremea celor tineri

Fără să ne dăm seama, un Mircea Lucescu ajuns la 77 ani face minuni cu o echipă în care un singur titular, căpitanul, are peste 30 de ani. 

La 77 ani, Mircea Lucescu bate la porțile Ligii Campionilor cu Dinamo Kiev. Mult spus că e aproape de, Benfica, adversarul din play-off, e unul redutabil.

Însă textul nu e despre ce va urma. Căci Mircea Lucescu este deja acolo. Stă pe treptele muzeului de istorie cât să ia încă o gură de aer proaspăt. Căci el e încă ghid, nu muzeu.

Lucescu nu este omul pe care să-l printezi în poster și să-l lipești deasupra patului. Omului simplu îi place sunetul unei locomotive în noapte, sunetul care-i aduce aminte de perna pregătită după o zi de muncă și-o navetă.

Omul simplu al anilor ‘70 a reținut că la Guadalajara nu au jucat Dobrin, Coe și Domide, nu că a jucat Lucescu. Omul simplu al anilor ‘80 s-a îndrăgostit de Craiova Maxima, Dinamo din semifinalele cu Liverpool ori Steaua de la Sevilla, nu de Corvinul cel cu normă.

I s-a găsit și lui Lucescu ceva: l-a bătut Irlanda de Nord și a ratat al doilea CM mexican.

Obraznici, noi, cei din generațiile de după ‘90, ne-am amuzat că Lucescu ne-a descoperit pe toți. Glumițele ne-au mers la braț cu trofeele pe care, de cele mai multe ori lejer, Il Luce le-a luat în Turcia, apoi în Ucraina. Nouă ni s-a părut arogant. Lui i s-a părut că suntem nerecunoscători. Nu ne-am înțeles.

Obraznic îl văd și fanii Kievului pe Mircea Lucescu

Obraznic îl văd și fanii Kievului pe Lucescu. Nu pot trece ușor peste perioadele petrecută de el în Donbas ori în Rusia.

Lucescu nu putea răspunde decât prin rezultate și bun-simț. Le-a afișat pe ambele. Întâi a luat titlul, Cupa și Supercupa. Apoi, a rămas la echipă în cea mai neagră perioadă din istoria ei, când o halcă de campionat a fost smulsă și aruncată în spatele muzeului, mâncată de ursul gunoier de lângă gard.

Fără meci oficial de peste jumătate de an, Lucescu a eliminat deja două echipe în preliminariile Ligii, printre care un Fenerbahce oricum ostil lui, fost antrenor la Galata și Beșiktaș.

Sigur, unii dintre elevii săi n-au stat departe de fotbalul cu miză. Jumătate de echipă a ratat, la mustață, 0-1 în finala barajului cu Țara Galilor, Mondialul din Qatar. Alții, exemplu Kedziora, au fost împrumutați în alte campionate pentru câteva luni de liniște.

Chiar și așa, Lucescu reușește, abil, să mai bată obrazul generației tinere prin ea însăși.

În echipa sa, un singur titular, Sidorciuk, e trecut de 30 de ani. Căpitanul. Și are 31. În rest, trei rezerve, Harmaș (32), Karavaev (30) și portarul Boiko (34), ultimul fără șanse în fața lui Bușcean.

Cu primii doi suspendați, Lucescu e pregătit să joace cu o trupă U29 contra Benficăi, echipa care vinde an de an de zeci de milioane și scoate, aparent din nimic, înlocuitorul postului pierdut.

Tot an de an, când Lucescu iese pe podium - ori chiar câștigă titlul de antrenorul anului - în ancheta Gazetei, sugerează că trofeul nu mai e pentru el și ar trebui acordat celor tineri.

Serios, ca atunci când îl certa pe Răzvan Raț, Il Luce induce aceeași idee și când e vorba de fotbalul din teren, nu cel din vitrină. Că e vremea celor tineri. Însă cei tineri vorbesc, deocamdată, cu ajutorul lui.