Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) e în „sferturi” la Toronto, după victoria în minimum de seturi reușită în fața elvețiencei Jil Teichmann (25 de ani, 21 WTA), scor 6-2, 7-5.
- Pentru un loc în semifinale, Simona Halep se va duela cu Coco Gauff (18 ani, 11 WTA). Partida va avea loc vineri, la o oră ce va fi anunțată ulterior de organizatori.
N-a fost cel mai facil succes al Simonei, care a avut de înfruntat nu doar o adversară incomodă, ci și condițiile deloc prietenoase de la Toronto, aspect recunoscut de ea după meci: „A fost dificil cu vântul, nu am simțit nimic din joc din cauza lui, dar mă bucur că am rămas acolo și am câștigat”, a spus românca.
Simona Halep, despre duelul cu Coco Gauff: „Sunt aici să lupt pentru fiecare meci pe care-l joc”
Despre Coco Gauff, adversara din „sferturi”, Simona a spus: „O știu, am avut câteva meciuri împreună, luptă pentru fiecare minge, va fi dificil, dar sunt aici să lupt pentru fiecare meci pe care-l joc”, a declarat românca, în timpul interviului acordat la final.
Va fi al șaselea sfert de finală pe care ea îl va juca la turneul canadian. Simona are două titluri la Rogers Cup, câștigate în 2016 și 2018.
{{text}}