Fotbal   •   Liga 2   •   DINAMO

Obiectivul DDB, dezvăluit în premieră: „Deținem, nu conducem!”

Articol de Viorel Tudorache   —  vineri, 12 august 2022

Eduard Ziriakus-Galan (49 de ani), membru DDB Brașov, unul dintre cei doi candidați la funcția de președinte a Programului „Doar Dinamo București”, a dezvăluit care este motto-ul prin care vrea să convingă fanii alb-roșii să-l aleagă: „De la un Program DDB puternic, la un Dinamo puternic! Deținem, nu conducem!”. El spune că obiectivul final este ca Dinamo să devină primul club socios din România. Un club deținut de suporteri.

Alegerile se vor desfășura marți, 16 august, online, pe platforma Simply Voting. Celălalt candidat este Adrian Sterpu (53 de ani), fost președinte DDB Spania.

- Domnule Galan, cum v-ați decis să candidați?

- În primul rând, eu sunt susținut de grupul DDB Brașov, un grup foarte, foarte activ și foarte puternic. Cei de acolo au făcut atât de mult lobby și m-au bătut la cap ca o soacră, și am zis că asta trebuie să fac. Apoi au mai fost cei de la DDB Bihor, Iași.

- Simțiți că sunteți susținut puternic?

- Îmi dau speranțe toate grupurile DDB cu care eu am fost în contact până acum. Eu cred în unitate și în munca în echipă.


- De ce candidați?

- Eu am un vis, l-am avut și-l voi avea. Sunt dinamovist de când m-am născut, dacă se poate spune așa. Tata era stelist. Eu cred într-un proiect socios. Cred în asta și am avut tupeu să mă înham la asta. Am un un punct, spun eu, extrem de tranșant în programul meu. Voi cere validarea activității mele după un an.

- Ce ocupație aveți?

- Sunt director executiv la o companie IT din Brașov, pe care o și dețin. Firma are 12 angajați.

- De ce ați amânat până joi să depuneți proiectul?

- În regulamentul de alegeri, la articolul 2 există o clauză, prin care se spune că un candidat prezintă propriul proiect de conducere și administrare al programului Doar Dinamo București, cu obiective specifice, măsurabile, abordabile și relevante și încadrate într-un interval de timp. Eu a trebui să-mi formez o echipă sau mă rog, să pun baze unei echipe, să am câțiva oameni pe care mă pot baza, astfel încât obiectivele trecute în program să poată fi realizabile. Pentru că altfel, dacă nu aș fi reușit, n-aș fi candidat. Aș fi renunțat la candidatură. Să văd că ceea ce spun acolo scriu și în ceea ce cred poate fi dus la bun sfârșit așa cum am scris un program, pentru că altfel n-avea rost.

- Mai sunt patru zile până la alegeri. Când mai aveți timp de campanie electorală?

- Așa e, dar dacă nu puteam să schițez echipa aceasta, aș fi renunțat. Duminică seara aș fi anunțat că renunț. Pentru că, nu pot să-mi asum niște termene pe care nu le pot duce la îndeplinire. Îmi voi face campanie în cadrul organizației noastre.


- Care este principalul obiectiv al proiectului dumneavoastră?

- Eu mi-aș dori să pot duce proiectul până la obiectivul final, care este primul club socios din România. Un club deținut de suporteri, condus de un management profesionist. O societate performantă în care acționarul nu va urmări niciodată profit, acesta va fi reinvestit mereu pentru a crește nivelul de performanță. Motto-ul este „De la un Program DDB puternic la un Dinamo un puternic! Deținem, nu conducem!”.

- Ce părere aveți de scandalul iscat, după ce DDB Italia v-a prezentat ca pe un candidat capabil să conduceți Programul DDB, iar pe contracandidatul dumneavoastră l-a acuzat de anumite lucruri?

- M-a sunat un prieten din București, mare fan CSA. Am citit postarea despre mine și m-am amuzat. Cealaltă postare am citit-o la voi pe site. Eu nu sunt un om conflictual, din contră. Mie îmi place să mediez, să moderez, să conlucrez în echipă, să coabitez cu toată lumea. Eu așa cred, că doar în echipă și cu toți cei care țin atât la club, cât și la programul DDB putem să reușim să facem ceea ce ne propunem.

- Adrian Sterpu a făcut următoarea declarație la adresa dumneavoastră, la DinamoMania: „Știu că sponsorizează RadioDinamo1948, că a lucrat la pagina web a programului DDB, și în ultimul timp chiar aparține acestei conduceri provizorii a DDB”. E adevărat?

- Nu am lucrat la pagina web, pentru că nu sunt programator. Am făcut parte până în 25 iulie din comitetul acela provizoriu care să asigure partea de newslettere, partea de comunicare cu membrii DDB. Am lucrat împreună cu alți 30 de membri DDB, adică am fost parte din echipă, la regulamentele de alegeri. La toată birocrația. Au fost membrii DDB din toată țara, din Iași, din Cluj, din Bihor, din București.

- În prezentarea celor din DDB Italia se menționa la puncte slabe că nu aveți tupeu.

- Da, e adevărat, tupeul înțeles prost îmi lipsește. Am însă tupeul de a face lucruri, de a încerca să fac lucruri și să le duc la bun sfârșit.

- Îl cunoașteți pe Adrian Sterpu, contracandidatul la alegeri?

- Nu, deloc.

- Există unele suspiciuni referitoare la platforma pe care se va vota. Sunteți lămurit?

- Simply Voting? E o platformă internațională folosită de foarte multe entități, de la sindicate la partide politice, pentru voturile interne. E o platformă foarte cunoscută, care nu poate fi pusă la îndoială. Tocmai de asta a și fost aleasă.

VIDEO Ion Țiriac l-a abordat pe prim-ministrul Ciucă: „Domnu' general, vedeți cum faceți și cu Dinamo”

Citește și alte articole despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.